- cotei
- COTÉI, cotei, s.m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. – Din sl. kotelĩ.Trimis de ionel_bufu, 31.07.2004. Sursa: DEX '98Cotei ≠ dulăuTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonimecotéi (câine) s. m., pl. cotéi, art. cotéiiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficcotéi (cotitură) s. n., pl. cotéieTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCOTÉI cotei m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. ♢ A umbla ca un cotei a intra în voie la toţi. /<sl. koteliTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcotéi (-i), s.m. – 1. Căţel de salon. – 2. Căţel în general. Origine incertă. S-au propus succesiv vreun cuvînt dacic (Hasdeu, cuv. din Bătrîni, I, 274), un der. de la cot (Şeineanu, Création métaphorique, II, 15; Ruffini 114), în alb. kut(a) "cîine" (Philippide, II, 809; Pascu, Beiträge, 40), cuvîntul sl. kotelĭ "pisică". (DAR; Scriban) sau rus. kotejko "pisică" (Candrea), ori vreun idiom anterior indoeurop. (Lahovary 326). Cel mai probabil este să avem a face cu o origine expresivă în legătură cu coteli "a iscodi" (în acest caz forma primitivă ar putea fi *cotel, cu sing. analogic) sau mai probabil coţăi "a tăia coada" (pornind de la formă primitivă *cotaie, ca potaie, alt sing. analogic); această ultimă formă se potriveşte mai bine cu der. pe care îi propunem în continuare. Der. coteică, s.f. (căţea); cotaibă, s.f. (coteţ de cîini), încrucuşare cu colibă, cocioabă, cociorbă (după DAR, din rut. kotóbanja "coş în care se pune cloşca"); cotarlă, s.f. (căţel, potaie), cu var. cotîrlă, (Trans.) cocearlă, şarlă (după Şeineanu, Chien, 220, de la un romanic *kota "cîine"; pentru Candrea, în legătură cu bg. kotora "pisică"; după Scriban din mag. kutya "cîine"); cotîrlău (var. Banat cotîrloniu), s.m. (flăcău, fecior); cotîrleţ, s.n., sau cotîrneaţă, s.f. (ogradă, poiată), cuvinte încrucişate cu coteţ şi coteneaţă (după Candrea, bg. kotara, kotarnik); cotîngan, s.m. (Trans., flăcău, fecior), pus în legătură de DAR cu mag. katangoló "care umblă făcînd zgomot", de Densusianu, GS, I, 350, cu cătană "soldat", şi de Diculescu 180 şi Scriban cu v. germ. şi suedezul kutte sau kutti "flăcău"; cotoarbă, s.f. (femeie stricată; ghinion, nenoroc); cotîrje, s.f. (poreclă dată persoanelor sau animalelor bătrîne şi slabe), probabil prin confuzie cu cocîrja "a îndoi" (după S. Pop, Dacor., V, 178, şi DAR, din sb. kotrešan "ciufulit"); cotic, s.m. (Trans. de Nord, tînăr leneş).Trimis de blaurb, 08.06.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.