convolut

CONVOLÚT¹, convoluturi, s.n. Grup de scrieri care apar izolat în cataloagele unei biblioteci sau într-o arhivă. – Din germ. Konvolut.

Trimis de IoanSoleriu, 30.11.2005. Sursa: DEX '98



CONVOLÚT², -Ă, convoluţi, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuşi. – Din fr. convoluté, lat. convolutus.

Trimis de IoanSoleriu, 29.05.2004. Sursa: DEX '98



convolút adj. m., pl. convolúţi; f. sg. convolútă, pl. convolúte

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



convolút s. n., pl. convolúturi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CONVOLÚT, -Ă adj. (bot.; despre organe) Răsucit în formă de cornet sau sul. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuşi. [< fr. convoluté, lat. convolutus].

Trimis de LauraGellner, 18.01.2005. Sursa: DN



CONVOLÚT s.n. Volum care cuprinde mai multe lucrări editate separat, dar având acelaşi autor sau cuprinzând materii înrudite. [var. convolută s.f. / < germ. Konvolut].

Trimis de LauraGellner, 18.01.2005. Sursa: DN



CONVOLÚT¹ s. n. volum care cuprinde mai multe lucrări editate separat, dar având acelaşi autor sau cuprinzând materii înrudite. (<germ. Konvolut)

Trimis de raduborza, 09.03.2006. Sursa: MDN



CONVOLÚT², -Ă adj. 1. (bot.; despre organe) cu marginile răsucite în formă de cornet. 2. întors asupra lui însuşi. (<fr. convoluté, lat. convolutus)

Trimis de raduborza, 09.03.2006. Sursa: MDN