conciliaţie

CONCILIÁŢIE, conciliaţii, s.f. Conciliere, împăcare. ♦ Procedură de împăcare, în dreptul internaţional, având ca scop înlăturarea conflictelor. [pr.: -li-a-] – Din fr. conciliation, lat. conciliatio.

Trimis de Joseph, 16.05.2004. Sursa: DEX '98



CONCILIÁŢIE s. v. împăcare.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



conciliáţie s. f. (sil. -li-a-ţi-e), art. conciliáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. conciliáţiei; pl. conciliáţii, art. conciliáţiile (sil. -ţi-i-)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CONCILIÁŢI//E conciliaţiei f. (în dreptul internaţional) Procedură de împăcare a părţilor adverse urmărind înlăturarea conflictelor; conciliere. [art. conciliaţia; G.-D. conciliaţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. conciliation, lat. conciliato, conciliaţieonis

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CONCILIÁŢIE s.f. 1. Împăcare; conciliere; procedură de împăcare, în dreptul internaţional, urmărind înlăturarea conflictelor. 2. (lit.) Figură retorică în care se foloseşte un argument "ostil" pentru propria cauză. [pron. -li-a-, gen. -iei, var. conciliaţiune s.f. / < fr. conciliation, cf. lat. conciliatio].

Trimis de LauraGellner, 14.01.2005. Sursa: DN



CONCILIÁŢIE s. f. 1. conciliere. ♢ procedură, în dreptul internaţional, urmărind înlăturarea conflictelor. 2. figură retorică în care se foloseşte un argument "ostil" pentru propria cauză. (<fr. conciliation, lat. conciliatio)

Trimis de Anonim, 03.12.2005. Sursa: MDN