concatenaţie

CONCATENÁŢIE, concatenaţii, s.f. 1. (lingv.) Înlănţuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2. (lit.) Înlănţuire retorică de anadiploze succesive; epiplocă. – Din fr. concaténation.

Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



concatenáţie s. f. (sil. -ţi-e), pl. concatenáţii

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CONCATENÁŢIE s.f. (lit.) Figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin unele cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănţuire de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă. [< fr. concaténation, lat. concatenatio].

Trimis de LauraGellner, 14.01.2005. Sursa: DN



CONCATENÁŢIE s. f. 1. figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănţuire retorică de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă. 2. (lingv.) înlănţuire de elemente vecine, în plan sintagmatic; (p. ext.) înlănţuire de elemente constitutive (cauze şi efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere. (<fr. concaténation, lat. concatenatio)

Trimis de Anonim, 03.12.2005. Sursa: MDN