comânji

comânjí, comânjésc, vb. IV (reg.) a (se) murdări; a (se) unge; a (se) tăvăli.

Trimis de blaurb, 22.04.2006. Sursa: DAR



comînjí (-jésc, -ít), vb. – A murdări, a mînji, a spurca. – var. (Mold.) tămînji. Origine expresivă, plecînd de la mînji. Pentru valoarea expresivă a compunerii pe baza lui co-, cf. cofleşi, faţă de fleaşcă, copleşi, faţă de pleoşti, şi probabil de cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI, 304, din lat. commingĕre "a murdări cu urină", opinie acceptată de Puşcariu, Dacor., IV, 1350 şi REW 2085 şi reprodusă cu rezerve în DAR. Cuvîntul este rar, în Trans. – Der. comînjeală, s.f. (murdărie).

Trimis de blaurb, 20.05.2007. Sursa: DER