- compromis
- COMPROMÍS1, compromisuri, s.n. Înţelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înţelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX '98COMPROMÍS2, -Ă, compromişi, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputaţia pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – v. compromite.Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX '98COMPROMÍS adj. v. dezonorat.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCOMPROMÍS s. concesie. (Nu face nici un compromis.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimecompromís s. n., pl. compromísuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCOMPROMÍ//S1 compromissă (compromisşi, compromisse) 1) (despre persoane) Care este cu reputaţia pătată; discreditat; dezonorat. 2) (despre acţiuni, planuri) Care este pus în pericol; aflat în primejdie; primejduit; zădărnicit. Recoltă compromissă. /v. a compromiteTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCOMPROMÍS2 compromisuri n. 1) Acord obţinut prin cedări reciproce; concesie. 2) Convenţie prin care părţile cointeresate apelează la un arbitru în vederea rezolvării unui litigiu dintre ele. /<fr. compromisTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCOMPROMÍS s. n. 1. înţelegere, acord bazat pe renunţări şi concesii reciproce. 2. înţelegere potrivit căreia părţile în litigiu se supun judecăţii unor arbitri. (<fr. compromis)Trimis de Anonim, 02.12.2005. Sursa: MDNCOMPROMÍS s.n. 1. (jur.) Înţelegere potrivit căreia părţile în litigiu se supun judecăţii unor arbitri. 2. Înţelegere, acord care se bazează pe renunţări şi pe concesii reciproce. [pl. -suri. / < fr. compromis].Trimis de LauraGellner, 08.04.2006. Sursa: DN
Dicționar Român. 2013.