- colb
- COLB, (rar) colburi, s.n. (reg.) Praf. ♢ expr. A bate (pe cineva) să-i meargă (sau de-i merge) colbul = a bate tare (pe cineva). – et. nec.Trimis de IoanSoleriu, 28.06.2004. Sursa: DEX '98COLB s. v. praf, pulbere.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecolb s. n., pl. cólburiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCOLB n. reg. Material solid transformat în particule foarte mici; praf; pulbere; pudră. ♢ colb de făină scuturătură de făină. A bate pe cineva (de) să-i meargă colbul a trage cuiva o bătaie zdravănă. A face colb a face gălăgie. /Orig. nec.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcolb (cólburi), s.n. – 1. Praf, pulbere. – 2. (Trans. de Nord) Fumăraie. Origine obscură. Dacă sensul al doilea nu este tîrziu, trebuie să presupunem accepţia primitivă de "vîltoare" şi în acest caz trebuie plecat de la sl. kolo "roată". Veriga imediată ar putea fi bg. kolba "brăţară" sau reprezentantul lui sl., căci este uşor de plecat de la ideea de "inel sau vîrtej de fum" pentru a ajunge la fumăraie. bg. kolba (› rom. colbă, s.f. (inel, belciug, puţin folosit)) aparţine aceleiaşi familii ca clăbuc, colac; cf. sb. kolobar "inel", rus. kolob "chiftea", bg. kolbaš "cîrnăcior." Cihac, II, 723, pleca de la pulbere, presupunînd o formă redusă *polb, ce nu pare posibilă. Der. colbărie, s.f. (prăfărie); colbos, adj. (prăfos); colbăraie, s.f. (prăfărie); colburos, adj. (prăfos); colburiu, adj. (gri); colbăi (var. colbui), vb. (a prăfui); colbot, s.n. (acţiunea de a scutura praful); colboti, vb. (a scutura; a mişca; a zăpăci), pe care Drăganu, Dacor., IX, 206, îl pune în legătură cu rut., rus. kolabaty "a agita", din sl. kolĕbati.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.