- cirip
- CIRÍP interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetele caracteristice ale păsărelelor. ♢ (De-a) cirip-cirip = joc de copii la care jucătorii se apucă unii pe alţii de dosul palmei, ciupindu-se de piele şi repetând "cirip-cirip". – Onomatopee.Trimis de hai, 20.05.2004. Sursa: DEX '98cirip/cirip-ciríp interj.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCIRÍP interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a imita sunetele scoase de unele păsări). /Onomat.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXciríp s.n. (reg.) ţiglă.Trimis de blaurb, 12.04.2006. Sursa: DARciríp interj. – Imită piuitul păsărilor. – var. ciric. Creaţie expresivă, care coincide cu sl. čirikati (Berneker 157), mag. csiripelni, "a piui," ţig. čirikló "pasăre", germ. zirpen "a cînta greierii" (Cihac, II, 491), gr. τερεπίζω, romanicul tsirip (REW 9625), cf. Spitzer, Dacor., III, 648 şi DAR. Der. cirip-cirip, interj. (nume de joc de copii); cirică, s.f. (acelaşi joc); cirica, vb. (a juca acest joc); ciricăi, vb. (a piui, a ciripi), pe care Miklosich, Cons., 53, îl derivă din ţig. čiriklo "pasăre", cf. Graur 139; ciripi, vb. (a piui; a bîigui), pe care Cihac, II, 491, îl deriva din mag. şi Pascu, Etimologii, 21 (şi lat., 266), de la un lat. tinniulare, care nu pare posibil; ciripeală, s.f. (piuit, cîntec de păsări); ciripit, s.n. (piuit); ciripiu, adj. (cîntător, gureş); ciripitor, adj. (cîntător); ciurlica, vb. (a piui). Din ţig. čirikli, f. de la čirikló "pasăre", derivă ciricliu, s.m. (poreclă a ţiganilor), cf. Graur 139.Trimis de blaurb, 19.04.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
