ciot

CIOT, cioturi, s.n. 1. Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braţ sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. [var.: cioátă s.f., (rar) ciótur s.n.] – et. nec.

Trimis de hai, 17.05.2004. Sursa: DEX '98



CIOT s. 1. v. buturugă. 2. v. mont. 3. v. nod.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CIÓT cioturi n. 1) v. CIOTCĂ. 2) Porţiune rotundă, compactă şi foarte tare dintr-o bucată de lemn; nod. 3) Porţiune rotundă, compactă şi foarte tare rămasă dintr-o scândură sau dintr-o bucată de lemn, după ce restul a fost tăiat, rupt sau consumat. ciot de creion. [Monosilabic] /cf. it. ciotto

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ciót (cióturi), s.n. – 1. Parte rămasă dintr-un copac tăiat sau rupt. – 2. Nod. – 3. Parte, bucată. – 4. Mont, ciuntitură. – Mr. ciotă "mînă." Creaţie expresivă, a cărei der. este paralelă cu cea a lui bot. Aceeaşi sursă expresivă a produs numeroase cuvinte asemănătoare în mai multe limbi, cf. sb. čot "colină rotundă" (Cihac, II, 56 îl consideră izvor al rom.), čotanoga "şchiop, fără un picior"; tc. çotuk "ciot"; mag. csut(a), csutkó "ciung"; it. ciotto "şchiop" (REW 2454; Battisti, II, 952); sp. din America chonco "ciot, ciuntitură"; etc. Der. cioată, s.f. (trunchi, ciot; ciot de creangă; obiect inutil) este un sing. refăcut după sl. cioate (nu sînt posibile ipotezele lui Brüch, ZRPh., XLI, 756, *aciotum, lat. acies, şi Pascu, Arch. rom., VII, 556, bazată pe lat. *ciutum, din gr. ϰυτός "care creşte"); ciotac, s.m. (copac uscat care stă încă în picioare); ciotoacă, s.f. (trunchi noduros şi nefolositor); ciuteică, s.f. (trunchi uscat care încă stă în picioare); ciotîrcă, s.f. (copac care a crescut strîmb); ciotur, s.m. (trunchi), pe baza pl. cioturi; cioturugă (var. ciuterugă), s.f. (trunchi, ciot), prin contaminare cu buturugă; ciotoi, s.n. (picior de pasăre); ciotos (var. ciotoros, cioturos), adj. (noduros); ciotcă, s.f. (trunchi, lemn; grămadă, stivă); ciotănos, adj. (slab), probabil prin contaminare cu ciolănos; ciotan, adj. (slab, piele şi os); ciotolog, s.m. (şchiop), din sb. ςotonoga; ciotorog, s.n. (rădăcina cozii la cal; pantofi uzaţi); şontorog, adj. (şchiop), probabil prin intermediul unei forme *ciontorog, cf. ciunt; ciotec, ciotei, s.n. (lemn). cf. ciut, ciunt, ciung. După paralelismul bot şi bont, ciut şi ciunt, se pare că rădăcina expresivă ciot a dezvoltat şi o var. cu infix nazal, ciont (var. cioantă, formată pe baza pl.), s.n. (Trans., os, os lung; deget; ciot de creangă); mag. csont, pe care DAR, Scriban şi Gáldi, Dict., 116, îl indică drept etimon al cuvîntului rom. sau creaţie expresivă îndependentă. Aceleiaşi rădăcini se pare că îi aparţine cion(o)ate (var. gion(o)ate), s.f. pl. (Trans. şi Munt., picioare, labe), pe care Drăganu, Dacor., III, 696 şi DAR îl derivă de la un lat. *genuata.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER