ciorobor

ciorobór s.m. sg. (reg.) ceartă însoţită de gălăgie; cioandră, ciorovăială, gâlceavă, sfadă.

Trimis de blaurb, 11.04.2006. Sursa: DAR



ciorobór s.n. – Larmă, hărmălaie, zarvă. – var. ciorlu-morlu, ciorabora. Creaţie expresivă, ca tura-vura, hîr-mîr, etc., a căror intenţie este de a reda ideea de dialog însufleţit şi contradictoriu. Se foloseşte în Trans. de Vest. – Der. ciorobară, s.f. (coţofană; ţigan); ciorobeală, s.f. (ceartă, încăierare, dispută); cioroboti, vb. (a sta de vorbă; a se poticni, a se clătina; a se ocupa de ceva), care este rezultatul unei contaminări cu roboti "a munci." cf. ciorovăi, ciorogar.

Trimis de blaurb, 15.04.2007. Sursa: DER