cioc

CIOC¹ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. – Onomatopee.

Trimis de IoanSoleriu, 27.04.2004. Sursa: DEX '98



CIOC², ciocuri, s.n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiaţă şi cornoasă a capului păsărilor, care înlocuieşte sistemul dentar; plisc, clonţ. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuţită a unor obiecte; capăt, vărf (ascuţit). 3. Barbişon, ţăcălie. ♢ expr. (arg.) A pune ciocuri = a minţi sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate şi cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică planta erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roşii, roz sau albe şi fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subţire şi uşor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta). – Cf.alb. č o k, rom. c i o c¹.

Trimis de IoanSoleriu, 27.04.2004. Sursa: DEX '98



CIOC interj. toc! (cioc!, cioc! se aude la uşă.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



CIOC s. 1. clonţ, plisc, (înv. şi reg.) rost, (reg.) cioclonţ, ciup, clanţ, clobanţ, flisc. (cioc al unei păsări.) 2. (prin Transilv. şi Ban.) tic. (cioc al găinii.) 3. barbişon, bărbuţă, ţăcălie, (franţuzism rar) barbişă. (Un domn care poartă cioc.) 4. v. vârf. 5. v. căpăţână. 6. (bot.) ciocul-berzei = a) (Geranium pratense) greghetin, (Bucov.) săgeţică, (Mold.) pliscul-cucoarei; b) (Geranium lucidum) (reg.) pliscul-berzei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei; ciocul-cucoarei (Erodium cicutarium) = pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, (reg.) bănat, cucute (pl.), cumătră, greghetin, ciocul-berzei, clonţul-cocostârcului, floarea-vinului, pliscul-berzei. 7. (ornit.) cioc-întors (Recurvirostra avosetta) = năvodar, (reg.) săbiuţă. 8. (med.) cioc de papagal v. osteofit.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



CIOC s. v. ciorap, măsea.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



CIOCUL-BÉRZEI s. v. ciocul-cucoarei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei.

Trimis de siveco, 22.11.2007. Sursa: Sinonime



CIOCUL-CIÓRII s. v. surguci.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



CIOCUL-PĂSĂRII s. v. surguci.

Trimis de siveco, 19.11.2007. Sursa: Sinonime



cioc/cioc-cióc interj.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



cioc s. n., pl. ciócuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



cioc-póc v. cioc-boc

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ciócul-cocórului/ciócul-cucoárei (bot.) s. n.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CIOC¹ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de loviturile scurte, sacadate într-un obiect tare). /Onomat.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CIOC² ciocuri n. 1) (la păsări) Formaţie cornoasă care constituie o prelungire a gurii; plisc; clanţ. ♢ ciocul-berzei plantă erbacee mirositoare, cu tulpina erectă, cu frunze digitat-lobate şi cu fructul o capsulă. cioc-întors pasăre migratoare acvatică, de talie mare, cu plisc subţire, întors în sus, cu picioare lungi şi cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminală alungită şi ascuţită a unui obiect; vârf. 3) Barbă mică şi ascuţită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; barbişon; ţăcălie. Om care poartă cioc. 4) Gură subţiată şi alungită a unui vas. 5) depr. Gură a omului. /cuv. autoht.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



cioc¹ adv. (reg.) nimic; deloc.

Trimis de blaurb, 10.04.2006. Sursa: DAR



cioc², cioci, s.m. (reg.; la pl.) cucuruz cules de pe cocean.

Trimis de blaurb, 10.04.2006. Sursa: DAR



cioc interj. – Poc, boc; imită zgomotul produs de o lovitură ritmică sau cel puţin repetată. Se foloseşte de obicei cu duplicare cioc, cioc, sau alternanţa cioc, boc, cioc, poc. – Mr. cioc. Creaţie expresivă, ca boc, toc, poc, coincide cu alte formaţii de acelaşi tip, cf. rus. čok "zgomot produs de o izbitură", de unde čokatsĭa "a ciocni paharele închinînd", it. ciocco, fr. choc, sp. choque, etc. cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 104; Berneker 159. Der. cioc, s.n. (plisc, clonţ; fam., gură; vîrf, capăt; pinten; barbişon; mînerul cleştelui; parte încovoiată a mai multor instrumente; cîrlig, pană de încondeiat ouăle de Paşti; suviţă, cîrlionţ; arg., înşelăciune, cursă), al cărui sens fundamental se explică prin zgomotul pe care îl produce ciocul, mai cu seamă atunci cînd păsările de curte îşi caută hrana, cf. mr. cioc "cioc", megl. cioc "ciocan", alb. čok "cioc". S-au căutat, pentru acest cuvînt, origini în afara limbii rom.: un ciop, care ar proveni din pol. dziob, ceh. djob, rus. zob "guşă" (Cihac, II, 53); alb. čok (Meyer 448; Puşcariu, Lr.,, 265); lat. *tiucus, din gr. τύϰος (Philippide, Bausteine, 56; Philippide, II, 705; Pascu, I, 192). Totuşi nu este necesar să se caute atît de departe, deoarece în sl. au fost foarte productive rădăcinile čok-, čuk-, čikati "a lovi"; însă este mai potrivită posibilitatea unei creaţii spontane a rom., cf. Rosetti, II, 114. Ciocancă, s.f. (cîrlig, cange), poate fi un amestec de la cioc şi cange (DAR). Ciocot, s.n. (ciucure; titirezul morii de grîu). – Der. ciocoti, vb. (despre păsări, a-şi căuta hrana; despre animale, a mînca; a face zgomot mîncînd; a face zgomot lucrînd); der de la cioc, ca bocoti de la boc; ciocotniţă, s.f. (vorbăreţ, gureş; parazit, linge-blide, pomanagiu), cf. ciocoi; ciocotniţi, vb. (înv., a trăi ca un parazit). Ciocoroi, s.n. (cîrlig, cange). Ciuc, s.n. (tîrnăcop (târnăcop)), cf. bg. čuk "ciocan". – Der. ciuceu, s.n. (Trans., secure). cf. cioacă, ciocălău, ciocan, ciocni, ciochină, ciorchină, ciocîrlan (ciocârlan), ciucă, ciucure.

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER