ciocârlan

CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s.m. 1. Pasăre de culoare brună-cenuşie, cu un moţ în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătuşul ciocârliei. – cf. c i o c².

Trimis de hai, 16.05.2004. Sursa: DEX '98



CIOCÂRLÁN s. (ornit.; Galerida cristata) (Transilv.) moşuţ.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



CIOCÂRLÁN s. v. coronişte.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ciocârlán s. m., pl. ciocârláni

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CIOCÂRLÁN ciocârlani m. 1) Pasăre sedentară de talie mică, cu un moţ pe cap, cu picioare lungi şi cu penaj brun-cenuşiu. 2) reg. Bărbătuşul ciocârliei. /cioc + îrlă + suf. ciocârlanan

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ciocîrlán (ciocârláni), s.m. – 1. Bărbătuşul ciocîrliei (Alauda cristata). – 2. Plantă (Coronilla varia). – 3. Dans tipic. Probabil de la *ciocîrlă "obiect cu forma curbată sau în spirală", der. de la cioacă, şi astăzi cunoscut numai cu forma cocîrlă, v. cuvîntul. Se explică prin imaginea zborului caracteristic al acestei păsări cînd se lasă jos din înalt, şi de asemenea prin analogia primei părţi a cuvîntului cu cioc "moţ, smoc de pene", cu totul caracteristic păsării respective. suf. este cu siguranţă expresiv, cf. cocîrlă, codîrlă, modîrlan, şopîrlă, ţopîrlan. Prezenţa imaginii spiralei la acest nume a fost semnalată, cf. Spitzer, Arch. rom., XII, 160; Puşcariu, Dacor., VI, 306-9; DAR; s-a încercat însă să se explice prin surse onomatopeice, ca în bg. čevruliga "ciocîrlie", sb. čevrljuga "ciocîrlie", cf. sb. čokrlije "cîrcel de viţă". Înainte Candrea, Elemente, 405, plecase de la cioc, pe care îl considera compus cu un element expresiv -îrlă. Pentru Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110, este cuvînt dac; după Philippide, II, 706, trebuie pus în legătură cu alb. zok "pasăre". Lahovary 322 crede că este cuvînt anterior indoeurop. Der. ciocîrlie, s.f. (pasăre cîntătoare mică, ce zboară vertical la mari înălţimi); ciocîrleţ, s.m. (pasăre, Sitta europaea), al cărui nume se poate compara cu ciocănitoare. Existenţa lui *ciocîrlă reiese şi din prezenţa lui ciocîrlie, s.f. (vargă, nuieluşă; la plug, plaz, talpă), al cărui prim sens este identic cu cel de cioancă; ciocîrlău, s.m. (Munt., colină, deal). Ciocîrlie, s.f. (cîrcel de viţă) provine fără îndoială din sb.; în schimb din rom. provine sb. čokrljan (Candrea, Elemente, 405).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER