- cinge
- cínge (-ng, -ns), vb. 1. A încinge, a înfăşura. 2. A înconjura, a străjui. – var. încinge. Mr. ţingu, ţimşu, ţimtu, megl. (a)nţing. < lat. cĩngĕre (Puşcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cenyir, port. cingir; cf. şi chingă. În rom. este cuvânt înv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. i n c ĩ n g ĕ r e, cf. port. incingir, dar care ar putea fi şi compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge "a înfierbânta". – Der. cingătoare (var. încingătoare), s.f. (fâşie, brâu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelaţia Orion); încingător, s.n. (brâu); încinsătură, s.f. (înv., brâu, centură); descinge (cf. mr. diştingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie compunere a rom. – [1932]Trimis de claudia, 21.10.2008. Sursa: DERcínge (-ng, -ns), vb. – 1. A încinge, a înfăşura. – 2. A înconjura, a străjui. – var. încinge. Mr. ţingu, ţimşu, ţimtu, megl. (a)nţing. lat. cĭngĕre (Puşcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cengir, port. cingir; cf. şi chingă. În rom. este cuvînt inv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. ῑncĭngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge "a înfierbînta." Der. cingătoare (var. încingătoare), s.f. (fîşie, brîu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelaţia Orion); încingător, s.n. (brîu); încinsătură, s.f. (înv., brîu, centură); descinge (cf. mr. diştingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie o compunere rom.Trimis de blaurb, 21.10.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.