- cercel
- CERCÉL, cercei, s.m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – lat. circellus.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98CERCEII-BÁBEI s. pl. v. lemn-râios, salbă-rî-ioasă.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeCERCÉL s. 1. (pop.) toartă, (prin Transilv.) bum-buţ, (Transilv.) cârcel, (înv.) şarjă. 2. (tehn.) scoabă, (reg.) ghermec. (cercel la căruţă.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimecercél s. m., pl. cercéiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCERCÉ//L cerceli m. mai ales la pl. 1) Obiect de podoabă pentru femei, care se poartă prins de ureche. ♢ cercelii-doamnei arbust ornamental cu lăstari arcuiţi, frunze compuse şi cu flori grupate în raceme. 2) Excrescenţă cărnoasă ce atârnă la gâtul unor animale (oi, capre, porci etc.). /<lat. circellusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcercél (cercéi), s.m. – 1. Obiect de podoabă fixat sau atîrnat de ureche. – 2. Cerc, inel sau brăţară de metal. – Mr. ţirţel’u. lat. cĭrcĕllus (Puşcariu 343; Candrea-Dens., 311; REW 1939; DAR); cf. it. cercello (Battisti, II, 863), sicil. tśirtśeddu, abruz. tśiertśielle, fr. cerceau, sp. cercillo, zarcillo, port. cercilho. – Der. cercela (var. încercela), vb. (a împodobi cu cercei; a încreţi, a bucla); cercelar, s.m. (marchitan); cercelărie, s.f. (comerţ ambulant cu mărunţişuri); cercelat, adj. (încreţit, ondulat; împodobit cu cercei); cerceluş, s.m. (fucsie). Din rom. provin mag. csercse(lya), csörcse(lye), csörcsö "cercel" (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 12), bg. čarčaluša "fucsie" (Capidan, Raporturile, 221). Mag. csercselya a intrat din nou în ciorciol, s.m. (ciorchine, căpăţînă), folosit în Trans. şi Bucov.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.