cerc

CERC, cercuri, s.n. I. 1. Figură geometrică plană formată din mulţimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix; circumferinţă; suprafaţă limitată de această figură. ♢ Cerc polar = fiecare dintre cele două linii închipuite pe globul pământesc, paralele cu ecuatorul, situate la 66 grade şi 33 de minute la nord sau la sud de el. Cerc diurn = cerc descris de aştri în mişcarea lor aparentă, zilnică, în jurul Pământului. 2. Figură, desen, linie sau mişcare în formă de cerc (I 1). ♢ loc. adv. În cerc = circular. ♦ Cerc vicios = greşeală de logică constând în faptul de a defini sau de a demonstra un lucru printr-un alt lucru care nu poate fi denumit sau demonstrat decât cu ajutorul primului lucru. 3. Linie în formă de arc. 4. fig. Sferă, întindere, cuprins, limită (de cunoştinţe, de atribuţii, de ocupaţii etc.) II. Nume dat unor obiecte de lemn, de metal etc. în formă de linie circulară. 1. Bandă subţire de metal sau de lemn care înconjură un butoi cu doage pentru strângerea şi consolidarea acestora. 2. Bandă subţire (de metal) cu care se consolidează un cufăr, un geamantan etc. 3. Şină de fir fixată în jurul roţilor de lemn ale vehiculelor, pentru a consolida obezile şi pentru a servi ca piesă de uzură la rulare. 4. Obiect de lemn de formă circulară, pe care îl rulează copiii lovindu-l cu un beţişor. 5. (înv.) Diademă. III. Disc gradat, întrebuinţat la unele instrumente de măsură pentru calcularea unghiurilor. Cerc de busolă. IV. Grup de oameni legaţi între ei prin interese comune ori prin legături de rudenie sau de prietenie. ♦ Grup de oameni legaţi între ei prin preocupări, convingeri, idei etc. comune, de obicei cu scop ştiinţific, artistic sau instructiv-educativ. ♢ Cercuri muncitoreşti = organizaţii politice muncitoreşti apărute la noi la sfârşitul secolului trecut. ♦ Lume; societate. – lat. circus (cu sensuri neologice după fr. cercle).

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CERC s. 1. (mat.) (înv. şi reg.) perghel, (înv.) ţărcălan. (Desenează un cerc.) 2. (mat.) circum-ferinţă, (înv. şi reg.) perghel, (înv.) periferie. (Află lungimea cercului.) 3. v. disc. 4. şină, (reg.) şing, (Transilv., Ban. şi Mold.) raf. (cerc la roata unei căruţe.) 5. (pop.) brăţară. (cerc la un butoi.) 6. v. rotocol. 7. rotocol, (rar) armean. (cerc format la suprafaţa unei ape.) 8. roată. (Faceţi cerc în jurul meu.) 9. (pict.) cerc cromatic v. steaua culorilor. 10. v. mediu. 11. v. domeniu.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



CERC s. v. coroană, diademă, orbită.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



cerc s. n., pl. cércuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CERC cercuri n. 1) Linie curbă închisă ale cărei puncte sunt egal depărtate de un punct fix, numit centru. Suprafaţa cercului. ♢ cerc polar paralelă care marchează limita zonelor polare ale Pământului. cerc diurn cerc descris de aştri în timpul mişcării lor aparente în jurul Pământului. 2) Figură geometrică plană formată de o astfel de linie. 3) Obiecte de forma acestei figuri geometrice. cerc de butoi. cerc la roata unei căruţe. 4) Figură, desen, mişcare în formă de inel. 5): cerc vicios greşeală de logică care constă în demonstraţia unei teze cu ajutorul alteia ce este la rândul ei demonstrată cu ajutorul celei dintâi. 6) fig. Grup de persoane unite prin interese şi activităţi comune. În cercul familiei. cerc politic. 7) fig. Limită de cunoştinţe sau de preocupări; sferă; domeniu. cerc de atribuţii. /<lat. circus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



-CERC v. cerco-.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



cerc (cércuri), s.n. – 1. Figură geometrică formată din mulţimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix. – 2. Belciug, inel. – 3. Inel de întărire, fretă. – 4. Crup de oameni, cenaclu. – 5. Oţel pentru arcuri. – 6. Nuia în formă circulară. – 7. (arg.) Inel, bijuterie. – 8. Cîmp, domeniu, sferă. – Mr. (ţerkl’u), megl. ţerc. lat. cĭrcus (Puşcariu 341; Candrea-Dens., 309; REW 1948; DAR); cf. alb. kjiark (Meyer 20; Philippide, II, 637), it., sp., port. cerco. Mr. provine din it. cerchio. cf. cearcăn, cercel. – Der. cercui, vb. (a lega, a strînge cu cercuri; a înconjura, a cuprinde într-un cerc; a pune şaibe; a (se) aranja în cerc; a fixa viţa cu araci); cercuitor, s.m. (dogar); cercuit (var. cercuială, cercuitură), s.n. (operaţie ce constă în a lega viţa pentru a o fixa pe araci); încercui, vb. (a înconjura, a cuprinde într-un cerc); cercuriu, adj. (miel cu coarnele rotunjite în formă de cerc).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



CÉRC¹ s. n. 1. curbă plană închisă la distanţă egală faţă de centru. 2. figură, linie, mişcare în formă de cerc (1). 3. grup de persoane legate între ele prin idei, convingeri, preocupări sau interese comune. 4. limită, întindere. (< lat. circus, după fr. cercle)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



-CÉRC² elem. cerco-.

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN