celnic

célnic, célnică, adj., s.n. (reg.) 1. (adj.) singur. 2. (s.n.) nuiaua încovoiată şi legată de coada cârlionţului (v.) de pescuit.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DAR



célnic (célnice), s.n. – Bară frontală la juvelnic. sl. čelnikŭ, de la čelo "frunte" (DAR); cf. mr. celnic "om principal". – Der. celniţă, s.f. (butuc care se pune pe foc, pe deasupra lemnelor subţiri), din sl. čelnica "frontal".

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER