car

CAR¹, cari, s.m. Nume dat mai multor specii de insecte mici dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corpul păros şi cu picioarele scurte, care trăiesc în lemn şi se hrănesc cu acesta. – lat. carius (= caries).

Trimis de valeriu, 30.10.2008. Sursa: DEX '98



CAR², care, s.n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roţi, cu tracţiune animală, folosit la tară pentru transportarea poverilor. ♢ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (înv. şi pop.) Car de foc = tren. ♢ expr. Nici în car, nici în căruţă, se spune despre cineva nehotărât, care nu ştie ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ♢ Compuse: Carul-Mare = constelaţie alcătuită din şapte stele aşezate în formă de car² (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelaţie formată din şapte stele (printre care şi steaua polară) aşezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roţi, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri şi la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car² (1). Un car de lemne. ♦ fig. Mulţime, grămadă. Un car de ani. ♢ Loc adv. Cu carul = din belşug. 3. (reg.) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotiţe, pe care se aşază buşteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. – lat. carrus (cu unele sensuri noi după fr. char).

Trimis de valeriu, 30.10.2008. Sursa: DEX '98



CAR³, caruri, s.n. Piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hârtia la maşina de scris, făcând posibilă (prin deplasare) scrierea succesivă a literelor şi a rândurilor. – După engl. [typewriter] carriage, fr. chariot.

Trimis de valeriu, 30.10.2008. Sursa: DEX '98



CAR s. 1. car funebru v. dric; car funerar v. dric; car mortuar v. dric. 2. (astron.) Carul-Mare = (livr.) Ursa-Mare; Carul-Mic = (livr.) Ursa-Mică. 3. (tehn.) (reg.) căruţă, masă, război, sclai. (car la joagăr.)

Trimis de siveco, 30.10.2008. Sursa: Sinonime



CAR s. v. grămadă, moară, mulţime, ţintar.

Trimis de siveco, 30.10.2008. Sursa: Sinonime



CAR DE FÓC s. v. locomotivă, maşină, tren.

Trimis de siveco, 30.10.2008. Sursa: Sinonime



car (insectă) s. m., pl. cari

Trimis de siveco, 30.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



car (vehicul) s. n., pl. cáre

Trimis de siveco, 30.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



car (piesă la maşina de scris) s. n., pl. cáruri

Trimis de siveco, 30.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



CAR¹ care n. 1) Vehicul cu patru roţi tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea încărcăturilor mari. ♢ car funebru vehicul cu care sunt duşi morţii la cimitir; dric. A pune carul înaintea boilor a face ceva altfel decât este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care încape într-un asemenea vehicul. Un car de fân. 3) (în antichitate) Trăsură cu două roţi, trasă de cai şi folosită la festivităţi şi ceremonii. car de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; grămadă; mulţime. Un car de ani. ♢ Cu carul în cantitate mare; cu grămada; din belşug. 5): carul-Mare constelaţie alcătuită din şapte stele ce reprezintă un car cu oişte; Ursa-Mare. carul-Mic constelaţie asemănătoare cu Carul-Mare, dar cu distanţa dintre stele mai mică; Ursa-Mică. /<lat. carrus

Trimis de siveco, 30.10.2008. Sursa: NODEX



CAR² cari m. 1) la pl. Specie de insecte mici, dăunătoare, având corpul păros şi picioare scurte, care trăiesc în lemn şi se hrănesc cu acesta. 2) Insectă din această specie. /<lat. carius

Trimis de siveco, 30.10.2008. Sursa: NODEX



CAR³ caruri n. Piesă mobilă şi glisantă a unor maşini. carul maşinii de scris. /<fr. chariot

Trimis de siveco, 30.10.2008. Sursa: NODEX



car (cáre), s.n. – 1. Vehicul cu patru roţi, cu tracţiune animală. – 2. Cărătură. – 3. (înv.) Obligaţia de a contribui personal la transporturile de Stat. – 4. Parte a unor aparate ca ferăstrăul mecanic, maşina de scris etc. – Mr., megl. car. lat. carrus (Puşcariu 284; Candrea-Dens., 253; REW 1721; DAR); cf. alb. karrë, it., prov., cat., sp., port. carro, fr. char. Der. căroaie, s.f. (car cu două roţi; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanţa între osii care poate fi schimbată; dispozitiv care pune urzeala în războiul de ţesut); cărucer, s.m. (înv., căruţaş); cărucior, s.n. (dim. al lui car; trăsurică de copil); căruţ, s.n. (car, căruţă); căruţă, s.f. (car), mr., megl. căruţă; căruţaş, s.m. (vizitiu; arg., dezertor); căruţi, vb. (a transporta). Căruţă poate fi un sing. analogic de la căruţe, pl. de la dim. normal căruţ; însă ar putea fi la fel de bine lat. carucca, al cărui pl. *căruce ar putea da căruţe, prin influenţa aceluiaşi dim. (Pascu, I, 57, îl derivă de la un lat. *carrucia, care este inutil; cf. şi Iordan, BF, VI, 150). Din rom. provine bg., rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, "car" (Candrea, Elemente, 404), sb. karuce, mag. karuca (Edelspacher 15).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



car (cári), s.m. – Specie de insectă mică dăunătoare (Anobium pertinax). – var. (înv.) cariu. lat. caries (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 411; REW 1697), sau carius (Puşcariu 293; Candrea-Dens., 259); cf. sp. caronjo, caroncho, arag., port. quara, cat. quer. – Der. cări, vb. (a găuri, a roade, a mînca); cărete, s.m. (car, insectă), pe care Diculescu, Elementele, 455, îl derivă, prin intermediul unei forme ipotetice *scărete, de la gr. σϰαρίς (pentru valoarea de singularizare a suf. -ete, cf. Graur, BL, II, 246-9).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



CAR s. n. piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hârtia la maşina de scris. (după engl. /typewriter/ carriage, fr. chariot)

Trimis de raduborza, 30.10.2008. Sursa: MDN