aduce

ADÚCE, adúc, vb. III. 1. tranz. A lua cu sine un lucru şi a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ♢ expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neaşteptate. 2. tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mişcare sau direcţie. ♢ expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuţia asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. tranz. A face să ajungă într-o anumită situaţie, stare. 5. intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. tranz. şi refl. (În expr.) A-şi aduce aminte = a(-şi) aminti. – lat. adducere.

Trimis de ana_zecheru, 27.02.2008. Sursa: DEX '98



A aduce ≠ a duce

Trimis de siveco, 18.02.2006. Sursa: Antonime



ADÚCE vb. I. 1. v. duce. 2. v. îndoi. 3. a cauza, a pricinui, a produce, a provoca. ( A aduce mari daune statului.) 4. a crea, a produce, a realiza. (aduce mari beneficii.) II. v. semăna.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



adúce vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. adúc, imperf. 3 sg. aduceá, perf. s. 1 sg. aduséi, 1 pl. adúserăm; imper. 2 sg. adú (dar: ad-o), neg. nu adúce; part. adús

Trimis de siveco, 14.03.2005. Sursa: Dicţionar ortografic



A ADÚCE adúc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducând cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. aduce mâna la cap. 3) A face să capete o anumită direcţie sau înclinaţie. aduce vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face să se producă; a provoca; a pricinui; a cauza. aduce câştig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face să ajungă într-o anumită stare sau situaţie. aduce (pe cineva) la sapă de lemn a sărăci cu totul pe cineva. 6) A înfăţişa spre examinare. aduce un argument. II. (împreună cu unele substantive formează locuţiuni verbale, având sensul substantivului cu care se îmbină): aduce la cunoştinţă a înştiinţa. aduce mulţumiri a mulţumi. aduce jertfă a jertfi. A-şi aduce aminte a-şi aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepoziţia cu) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) (urmat de un determinant precedat de prepoziţia a) A emana un miros specific (de obicei, neplăcut). aduce a mucegai. aduce a dogorât. /<lat. adducerre

Trimis de siveco, 25.10.2008. Sursa: NODEX



adúce (adúc, adús), vb. – 1. A lua cu sine un lucru şi a veni cu el undeva. – 2. A produce, a da randament. 3. A încovoia, a arcui, a îndoi. 4. A se asemăna. – Mr. aduc (aduşu, aduţire), megl. duc (duşi), istr. aducu. < lat. addūcĕre (Puşcariu 28; Candrea-Dens., 518; REW 160; DAR); cf. it. addurre, v. fr. aduir, cat. adur, sp. aducir, v. port. aduzir. cf. duce. Der. aducător, adj. (care aduce, econom, păstrător); aducătoare, s.f. (înv., targă); aducătură, s.f. (înv., vrajă, magie); adus, s.n. (acţiunea de a aduce, aducere); adusătură, s.f. (contagiere).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



a aduce la sapă de lemn expr. a ruina, a distruge din punct de vedere financiar (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

Trimis de blaurb, 15.04.2009. Sursa: Neoficial