- candriu
- CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (fam.; adesea substantivat). 1. Ţicnit, smintit, într-o ureche. 2. Ameţit de băutură; beat. – Din ţig. kand "ureche".Trimis de valeriu, 11.02.2003. Sursa: DEX '98CANDRÍU adj. v. ameţit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCANDRÍU adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, ţicnit.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecandríu adj. m., f. candríe; pl. m. şi f. candríiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCANDRÍ//U candriue (candriui) rar 1) Care nu este în toate minţile; ţicnit; smintit. 2) Care este ameţit de băutură; cherchelit; afumat; aghesmuit. /cf. ţig. kandTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcandríu (candríe), adj. – 1. Cherchelit, ameţit, cu chef. – 2. Extravagant, singular. Origine incertă. După Graur 133, din ţig. kangeri "biserică", datorită identificării ce se face de obicei în argou între "biserică" şi "cîrciumă", cf. biserică (Graur, BL, V, 223).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.