- caftan
- CAFTÁN, caftane, s.n. (înv.) Manta orientală, albă, lungă şi largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnitorii şi boierii români. ♢ expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de boier. – Din tc. kaftan.Trimis de viorelgrosu, 29.01.2003. Sursa: DEX '98caftán s. n., pl. caftáneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCAFTÁN caftane n. înv. Veşmânt lung şi larg, uneori împodobit cu fir de aur, purtat de domnitorii şi boierii români. ♢ A îmbrăca caftanul a deveni domn sau a căpăta o funcţie boierească. /<turc. kaftanTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcaftán (caftáne), s.n. – 1. Manta de gală. Caftanul fastuos, din stofă albă ţesută cu fir galben, cu blană la mîneci şi la gît, era un cadou oficial de învestitură, pe care sultanul obişnuia să-l facă marelui vizir, domnitorilor din Moldova, Muntenia şi Transilvania şi hanului Crimeei. La rîndul lor, domnitorii dăruiau un caftan de altă culoare fiecărei persoane pe care o numeau în funcţii publice, astfel încît noţiunea de caftan a ajuns să se confunde cu cea de numire sau acordare de titlu. – 2. Îndeletnicire sau funcţie al cărei semn distinctiv era caftanul. – 3. Manta, mai ales aceea pe care o foloseau evreii moldoveni. – 4. Şal, broboadă pentru femei. – Mr. căftane. tc. kaftan, din per. khaftân (Roesler 595; Şeineanu, II, 73; Lokotsch 774; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰαφτάνι, alb., sb., pol., bg., rus. kaftan. – Der. căftăni, vb. (a fi îmbrăcat cu caftan; a numi, a învesti într-o funcţie); căftănie, s.f. (funcţie, demnitate); caftangiu, s.m. (slujitor care se îngrijea de hainele domnitorului) din tc. kaftanci; caftanliu, s.m. (boier dintr-unul din primele ranguri), din tc. kaftanli.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.