- bălăci
- BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. refl. şi intranz. A (se) juca, a se zbengui în apă (la scăldat); a (se) bălăcări (1), bleotocări (1). – Din bg. balakam.Trimis de paula, 02.02.2008. Sursa: DEX '98BĂLĂCÍ vb. (reg.) a (se) ştiobâlcăi, (Mold.) a (se) linciuri, (prin Munt.) a (se) tâlbâcâi. (Se bălăci toată ziua la râu.)Trimis de siveco, 02.02.2008. Sursa: Sinonimebălăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bălăcésc, imperf. 3 sg. bălăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bălăceáscăTrimis de siveco, 02.02.2008. Sursa: Dicţionar ortograficA SE BĂLĂC//Í mă bălăciésc intranz. A face mişcări (cu mâinile şi cu picioarele), jucându-se prin apă în timpul scăldatului. /<bulg. balakamTrimis de siveco, 02.02.2008. Sursa: NODEXbălăcí (-césc, -ít), vb. – A se zbengui în apă, a (se) bălăcări. Creaţie expresivă (Iordan, BF, II, 184); coicide cu bg. balakam, care poate fi împrumutat sin rom. (după Cihac şi DAR, cuvîntul rom. provine din bg.). Este dificil de presupus că var. bălăcări, vb. (a (se) bălăci; a sta la taclale, a bîrfi, a îndruga verzi şi uscate; a batjocori) ar proveni din rut., rus. balaguriti (Cihac) sau din sb. balakati (DAR), cu care are în comun izvorul expresiv. DAR nu cunoaşte sensul de "a (se) bălăci" al acestui cuvînt, cu toate că este mai comun decît celelate. – Der. bălăceală, s.f. (zbenguială prin apă); bălăcitură, s.f. (bălăceală).Trimis de blaurb, 02.02.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.