- bunică
- BUNÍCĂ, bunici, s.f. 1. Mama tatălui sau a mamei; mamaie, mamă-mare, buniţă, bună (VIII), bâtă, iacă. 2. ♢ expr. (Pe) când era bunica fată (mare) = demult. 2. (reg.) Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne. – Bună + suf. -ică.Trimis de valeriu, 21.03.2003. Sursa: DEX '98BUNÍCĂ s. mamă-mare, (pop.) bună, (înv. şi reg.) mătuşă, moaşă, (reg.) bâtă, maică, mamancă, mamă bătrână, mamă bună, (prin Transilv.) babă, (prin vestul Transilv.) bobă, (Mold.) iacă, (în limbajul copiilor) mamaie.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimebunícă s. f., g.-d. art. bunícăi/bunícii/buníchii; pl. buníciTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBUNÍ//CĂ bunicăci f. 1) (folosit şi drept cuvânt de adresare) Femeie luată în raport cu nepoţii săi; mama tatălui sau a mamei; mama-mare. ♢ De (sau pe) când era bunicăca fată (mare) de demult. [G.-D. bunicăi/bunicii/bunichii] /bun + suf. bunicăicăTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.