- buluc
- BULÚC, bulucuri, s.n. 1. Număr mare de oameni strânşi la un loc; droaie, gloată. ♦ (Adverbial) În masă, în rânduri strânse, cu grămada; unul peste altul, înghesuindu-se; repede, iute. 2. (În vechea organizare a armatei din ţările româneşti) Unitate militară tactică formată din mercenari, care corespundea aproximativ efectivului unei companii; bulucbăşie; p. ext. ceată de oameni înarmaţi. – Din tc. bölük.Trimis de valeriu, 21.03.2003. Sursa: DEX '98BULÚC s., adv. 1. s. v. ceată. 2. adv. droaie, gloată, grămadă, valvârtej. (Se repezeau buluc la el.) 3. s. (ist.) ceată, steag, (înv.) bulucbăşie. (În vechea organizare a armatei, bulucul avea aproximativ efectivul unei companii.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimebulúc s. n., pl. bulúcuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBULÚC1 adv. 1) În număr foarte mare; în masă; cu grămada. 2) Unul peste altul, înghesuindu-se. /<turc. bölükTrimis de siveco, 30.01.2007. Sursa: NODEXBULÚC2 bulucuri n. 1) Mulţime mare de oameni, strânşi la un loc în dezordine; droaie; gloată. 2) (în evul mediu) Unitate militară formată din mercenari, având aproximativ efectivul unei companii. /<turc. bölükTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXbulúc (bulúcuri), s.n. – 1. Unitate tactică a vechii artilerii, companie. – 2. Corp, unitate. – 3. (adv.) Laolaltă, în masă, de-a valma. – Mr. buluche, megl. biluc, biiuc. tc. böluk (Roesler 590; Şeineanu, II, 61; Lokotsch 330; Ronzevalle 54); cf. ngr. μπουλούϰι, alb. bülük, bg. bjuljuk. înv., cu sensurile 1 şi 2. – Der. buluci, vb. (a aduna, a strînge); bulucbaşe, s.m. (căpitan; comandant de companie), din tc. büluk-baş (Şeineanu, II, 61; Lokotsch 333); bulibaşe, s.m. (conducător de ţigani), deformare a cuvîntului anterior; bulucbăşel, s.m. (adjunct de căpitan); bulucbăşie, s.f. (companie).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.