bulbuc

BULBÚC, bulbuci, s.m. I. 1. Băşică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospeşte) etc. 2. Corp sferic (ca o băşică). II. 1. Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbenă, cu vinişoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte şi ocrotită de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă şi înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care creşte prin păduri (Campanula trachelium). – Formaţie onomatopeică.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



BULBÚC s. (bot.; Trollius europaeus) (reg.) bâlbor, gloanţă, bulbucel-de-munte, fusta-rândunelii, măr-auriu.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



BULBÚC s. v. boboc, bulb, bulboacă, bulboană, calcea-calului, glob, ochi, splină, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



bulbúc s. m., pl. bulbúci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



BULBÚ//C¹ bulbucci m. 1) Băşică (de aer) care se formează la suprafaţa lichidelor şi a unor materii semilichide sau vâscoase (aluat, var etc.) sub acţiunea anumitor factori. /v. a bulbuca

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



BULBÚ//C² bulbucci m. mai ales la pl. Plantă erbacee toxică, cu flori mari, galbene-verzui, răspândită în regiunile muntoase. /v. a bulbuca

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



bulbúc (-ci), s.m. – 1. Bilă, obiect rotund în general. – 2. Băşică. – var. bolboc, bulburuş. Creaţie expresivă, în care par a se fi împletit două rădăcini diferite; una care exprimă ideea de "rotunjime" (bull-, cf. lat. bulla, bulbus), şi cealaltă care imită zgomotul bulbucelii (blb, cf. bîlbîi). După Cihac, II, 32, bulbuc provine din pol. babol "băşică", ceh. boubol, sb., cr. bobuk; Puşcariu, Dacor., I, 92, deduce acelaşi cuvînt din lat. bulla (cf. REW 1385). Mai probabil, toţi aceşti termeni, cu cei care urmează, ca şi sp. burbuja, borbotón, şi fr. bourbe, au în comun numai faptul că provin toţi din aceeşi rădăcină expresivă. Der. bolboacă (var. bulboacă, bolboană, holboană, volboană, bulboană, vulboană, hîlboană, dîlboană, hîlboacă, bîlboacă, bolbură), s.f. (vîltoare, vîrtej, trombă), pentru care Cihac, II, 32, propune sl. glubokŭ "profund", de unde rus. glubok, pol. gleboki, şi numeroase toponime rom. (Holboca, Glîmbocata etc.); bulbuca (var. bolboca, bolboşa, bolboci, bolboşi, bulbuci), vb. (a bolborosi; a se bomba, a se curba; a se holba), pe care Candrea-Dens., 788, îl derivă de la *vŏlvĭcāre din lat. volvere (cf. REW 9444 şi DAR; Candrea), şi pe care Pericle Papahagi, Not.etim., 35 (urmat de Pascu, I, 113) îl pune în legătură cu lat. bulbus; bulbucătură, s.f. (proeminenţă); bulbuceală, s.f. (bolboroseală).

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER