- bujor
- BUJÓR, bujori, s.m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numită şi bujor de grădină) are flori mari, roşii, roz sau albe, iar alta (numită şi bujor de câmp) are flori roşii ca sângele (Paeonia). ♢ Bujor românesc = specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm şi cu flori mari sângerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ fig. Roşeaţă naturală a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Din bg. božur.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98BUJÓR s. (bot.) 1. (Paeonia officinalis) (reg.) rujă, rujioară, ruşioară, (prin Transilv.) băbărujă. 2. bujor românesc (Paeonia peregrina) = (reg.) rujioară.Trimis de siveco, 11.03.2006. Sursa: SinonimeBUJÓR s. v. busuioc roşu, palma-maicii-domnului, poroinic, salep.Trimis de siveco, 06.08.2006. Sursa: Sinonimebujór s. m., pl. bujóriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBUJÓR bujori m. 1) Specie de plante erbacee decorative, cultivate pentru florile lor mari roşii, roz sau albe. 2) Floare a acestor plante. ♢ bujor-de-munte arbust exotic de munte, cu flori roşii sau roz mirositoare; smirdar; trandafir-de-munte. 3) fig. Copil frumos. Un bujor de fată. 4) fig. Roşeaţă naturală a obrajilor. /<bulg. božurTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXbujór (-ri), s.m. – Plantă cu flori mari (Paeonia officinalis). – Megl. băjur. sl. božurŭ (Cihac, II, 32; Mklosich, Lexicon, 35); cf. bg., sb., cr., slov. božur, alb. božjur, mag. bozsarosza. – Der. bujorel, s.m. (Orchis papilionacea; Orchis morio; Amaranthus caudatus; Ranunculus repens; Clavaria botrytis etc.); îmbujora, vb. (a se înroşi, a se aprinde la faţă).Trimis de blaurb, 18.11.2006. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
