- bucea
- BUCEÁ, bucele, s.f. 1. Manşon de metal montat între două piese; bucşă. ♦ Căptuşeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). 2. Scobitură într-o piesă de lemn în care se îmbucă proeminenţa altei piese. – lat. buccela "guriţă".Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98BUCEÁ s. (tehn.) bucşă, (reg.) prisnel. (bucea la osia carului.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeBUCEÁ s. v. brăţară, gât.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimebuceá s. f., art. buceáua, g.-d. art. bucélei; pl. bucéleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBUC//EÁ buceaéle f. 1) Manşon metalic montat între două piese asamblate; bucşă. 2) Piesă metalică cilindrică, montată în interiorul unui butuc de roată (de căruţă. de camion etc.). 3) Scobitură făcută într-o piesă (de lemn sau de metal), în care intră capul altei piese cu care se îmbină; bucşă. [G.-D. bucelei; Sil. bu-cea] /<lat. buccellaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXbuceá (bucéle), s.f. – 1. Căptuşeală metalică în interiorul unui butuc de roată. – 2. Cerc, manşon, inel în general. var. buccea, boccea, bucşe(a), bocşa, bocie. lat. bŭccella "guriţă" (Candrea-Dens., 190; DAR); cf. it. buccella, prov. bucella "îmbucătură mică". Rezultatul normal, bucea, pare a fi suferit influenţa pol. buks(a) "butucul roţii" (› rom. bucşe), cf. Cihac, II, 31, şi poate a lui boccea. În orice caz, etimonul nu este perfect clar (cf. Graur, BL, V, 90).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.