brânză

BRẤNZĂ, (2) brânzeturi, s.f. 1. Produs alimentar obţinut prin coagularea şi prelucrarea laptelui. ♢ expr. (fam.) A nu fi nici o brânză (de cineva) = a nu fi bun de nimic. (fam.) A nu face nici o brânză = a nu realiza nimic; a nu fi bun de nimic. (pop.) (Ducă-se sau du-te etc.) opt cu-a brânzei sau opt (şi) cu-a brânzei nouă, se zice când scapi (sau doreşti să scapi) de o persoană supărătoare. 2. (La pl.) Diferite sortimente de brânză (1), de caşcaval etc. – et. nec.

Trimis de valeriu, 21.03.2003. Sursa: DEX '98



brânză s. f., g.-d. art. brânzei

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



BRÂNZ//Ă f. Produs alimentar, preparat din lapte coagulat separat de zer prin scurgere. brânză de vacă. ♢ A nu face nici o brânză a) a nu realiza nimic; b) a nu fi bun de nimic; a nu valora nimic. A alege brânzăa (sau urda) de zer a separa binele de rău. A strica brânzăa (cu cineva) a rupe relaţiile, a se certa (cu cineva). A nu face brânză cu cineva a nu putea ajunge la vreo înţelegere cu cineva. brânză bună în burduf de câine se spune despre o persoană care posedă multe calităţi, dar nu le foloseşte în scopuri bune. Frate, frate, dar brânzăa-i cu (sau pe) bani în chestiuni de afaceri nu se ţine cont de relaţiile de rudenie sau de prietenie. Zgârie-brânză om zgârcit. [G.-D. brânzei] /Orig. nec.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



brînză s.f. – Produs alimentar obţinut prin prelucrarea laptelui. – Megl. brǫndză. Cuvînt care a dat naştere multor ipoteze şi discuţii, în general foarte divergente. Ne expunem părerea, înainte de a trece în revistă opiniile anterioare. Este cunoscut că brînza în general îşi primeşte numele fie de la locul unde se produce (penteleu, cf. sp. manchego, Villalón, şi toate numele de brînzeturi fr.), sau de la forma pe care o capătă. În această ultimă categorie intră o serie întreagă de nume care desemnează brînza cu numele tiparului său. Astfel în sp. adobera, care înseamnă în acelaşi timp "tipar pentru brînză" şi brînză, iar în rom. burduf, care se foloseşte, deşi rar, cu sensul de "brînză păstrată în burduf". În acelaşi mod, lat. formaticus, cu der. său romanic, de la forma "tipar", gr. μανοῦρα "făcut cu mîna" şi brînză; rus. paner "brînză", faţă de lituan. paner "coş"; sp. manteca, port. manteiga, probabil din lat. mantica "sac", etc. Acelaşi mod mai primitiv de a da formă brînzei, strecurînd-o totodată, este punerea laptelui prins într-un sac de in sau de cînepă (cânepă), a cărei ţesătură rară permite verificarea ambelor operaţii în acelaşi timp (asupra acestei faze a prelucrării brănzei, cf. detalii la Giuglea, Dacor., III, 573). Sacul, astăzi sedilă sau zăgîrnă (zăgârnă) , s-a numit probabil în trecut brandeum, cuvînt lat. care însemna "pînză de in" şi care apare în Evul Mediu cu sensurile de "văl subţire pentru relicve", "pînză" şi "legătură, brîu" (Du Cange; Niermeyer 104). Rezultatul brandea › brînză pare normal, din punct de vedere fonetic şi semantic. În plus, este posibil ca sensul cuvîntului să se fi deplasat din epoca latină de la recipient la conţinut, dacă trebuie presupusă o legătură între brandea şi brunda "solida" (Silos 59; cf. Meillet, s. v. brunda), cuvînt fără o explicaţie satisfăcătoare pînă în prezent, şi care nu trebuie confundat cu brunda "caput cervi" (cf. Isodoro, XV, 1, 49; J. Sofer, Glotta, XVI, 36). Hasdeu, cuv. Bătr., I, 190, considera cuvîntul ca fiind dac, după ce l-a împărţit (Col. Traian, 1874, 107), în bo-ransa, şi i-a asimilat ultimul element cu rînză (rânză). Cipariu, Arhiv., 144, îl deriva de la un lat. *brancia, în timp ce Schuchardt, Z. vergl. Sprachf., XX, 24, se referea la numele oraşului elveţian Brienz. Această idee, reluată în mod inexplicabil de DAR, este "imposibilă din punct de vedere istoric" (REW 1272). Cihac, II, 28, îl derivă din pol., greşind evident. Pascu, Beiträge, 8, a sugerat mai întîi o posibilă der. de la interjecţia bîr (bâr), idee insolită, care a fost totuşi preluată de Lahovary 318, cu circumstanţa agravantă de a o fi combinat cu rînză, ca la Hasdeu, şi de a considera cuvintele ca provenind din fondul lingvistic anterior fazei indo-europene. Tot Pascu, I, 191, şi Arch. rom., IX, 324, s-a gîndit apoi la un trac. *berenza, der. de la *ber "oaie". După Densusianu, GS, 1, 67,este vorba de rădăcina iraniană *renc-, renz- "a stoarce, a strivi", în vreme ce după Giuglea, Dacor., III, 573-81, ar trebui plecat de la un *brendia sau *brandia, care s-ar trage dintr-un indo-european *gurendh "a fermenta"; ideea aceasta a fost preluată de Pedersen, Lingua Posnaniensis, I (1949), 1-2. Cercetătorii mai recenţi (Capidan, LL, III, 228; Hubschimdt, Alpenwörter, 25; Rohlfs, Differenzierung, 51) au tendinţa de a considera acest cuvînt ca un "Reliktwort" sau supravieţuitor al idiomurilor balcanice preromane. Der. brînzar, s.m. (persoană care prepară sau vinde brînză); brînzăreasă, s.f. (femeie care face sau vinde lapte); brînzărie, s.f. (loc în care se prepară brînza); brînzi, vb. (despre lapte, a se strica; a fermenta); brînzoaică, s.f. (plăcintă cu brînză); brînzoi, s.n. (arg., cuţit); brînzos, adj. (care are multă brînză; care are consistenţa brînzei); îmbrînzi, vb. (Bucov., despre turmă, a paşte); îmbrînzit, adj. (făcut, uns, amestecat cu brînză); brînzet, s.n. (cantitate sau sortiment de brînzeturi). Din rom. trebuie să provină ngr. πρέντζα (Murnu, Lehnwörter, 38), sb. brenca (Miklosich, Wander., 8), slov., pol. bryndza, pol. bredza, ceh. brindza (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 401; Berneker 93); ţig. brinsa (Wlislocki 76), mag. brenza, brondza, săs. pränts, germ. dialectală Brinse(nkäse), ţig. sp. brinza "carne fiartă" (Besses 39).

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER