brâncă

BRẤNCĂ¹ s.f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare şi apariţia unor pete violacee. 2. (pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea) ♢ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina şi frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteţ; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădişor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă şi răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). – et. nec.

Trimis de baron, 07.12.2007. Sursa: DEX '98



BRẤNCĂ², brânci, s.f. 1. (reg., În limba literară numai în loc. şi expr.) mână ♢ loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini şi pe picioare, de-a buşilea, târându-se. ♢ expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini şi pe picioare, de-a buşilea. A cădea în (sau pe brânci) = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ♢ expr. A-i da inima brânci = a simţi un imbold pentru (a face) ceva. 3. (reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [pl. şi: (2, n.) brânciuri – var.: brânci s.m.] – lat. branca.

Trimis de baron, 07.12.2007. Sursa: DEX '98



BRÂNCĂ s. (bot.) 1. (Salicornia herbacea) (rar) salicornie, (reg.) brâncariţă, buberic, căpriţă, guşterariţă, guşteriţă, sărigea, soloneţ, cornul-salcei, iarba-porcului, iarbă grasă, iarbă-sărată, mătură-roşie, sărătură-roşie. 2. brânca-ursului v. crucea-pământului. 3. v. zămoşiţă.

Trimis de siveco, 07.12.2007. Sursa: Sinonime



BRÂNCĂ s. v. braţ, buberic, erizipel, labă, mănuşă, membru superior, mână, rujet.

Trimis de siveco, 07.12.2007. Sursa: Sinonime



brâncă (boală, plantă, mână) s. f., g.-d. art. brâncii; (plante, mâini) pl. brânci

Trimis de siveco, 07.12.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



BRÂNC//Ă¹ f. 1) Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin apariţia unor pete vinete, umflarea gâtului şi lipsa poftei de mâncare. 2) pop. Boală înfecţioasă, manifestată prin inflamarea şi înroşirea pielii, prin dureri şi stare febrilă; erizipel; orbalţ. 3) Plantă erbacee fără frunze, având flori albe-verzui, dispuse în spic. ♢ brâncăa-porcului plantă erbacee meliferă, având tulpina şi frunzele acoperite cu peri moi. /Probabil cuv. autoht.

Trimis de siveco, 07.12.2007. Sursa: NODEX



BRÂN//CĂ² brâncăci f. pop. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. ♢ Pe (sau în) brâncăci târându-se pe mâini şi pe picioare. A cădea în (sau pe) brâncăci a) a cădea sprijinindu-se cu mâinile pe pământ; b) a nu mai putea (de oboseală); a fi mort (de oboseală). 2) mai ales la pl. Izbitură bruscă cu mâinile; îmbrâncitură. ♢ A da brâncăci a îmbrânci. A-i da inima brâncăci a-l îndemna (pe cineva) inima (să facă ceva). /<lat. branca

Trimis de siveco, 07.12.2007. Sursa: NODEX



brîncă (-ci), s.f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se foloseşte de preferinţă la pl.). lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Puşcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de "mînă" este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciş, adv. (cu faţa în jos, pe burtă); brîncuţă, s.f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s.f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulţime); îmbrîncătură, s.f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s.f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10).

Trimis de blaurb, 07.12.2007. Sursa: DER



brîncă (-ci), s.f. – 1. Anghină. – 2. Săricică (Salicornia herbacea). – 3. Erizipel. gr. βράγχος "anghină" (Cihac, I, 38 şi II, 640; Diculescu, Elementele, 477; Pascu, Beiträge, 26). DAR se referă la sb. brnka, pe care îl derivă din sl. brekno "a inflama", dar care pare mai curînd că provine din rom. (Candrea, Elementele, 407).

Trimis de blaurb, 07.12.2007. Sursa: DER