ţâr

ŢÂR¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier şi de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. [var.: ţârc interj.] – Onomatopee.

Trimis de cata, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



ŢÂR², ţâri, s.m. 1. Scrumbie mică de mare, care se pescuieşte primăvara şi se consumă mai ales sărată şi uscată. 2. fig. Om foarte slab. – Din ngr. tsiros.

Trimis de cata, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



ŢÂR interj. pic. (Apa se prelinge şi face: ţâr!, ţâr!)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



ţâr/ţâr-ţâr interj.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ţâr s. m., pl. ţâri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ŢÂR¹ interj. 1) (se foloseşte, repetat, pentru a reda zgomotul produs de un lichid ce ţârâie). 2) (se foloseşte, prelungit, pentru a imita sunetul produs de unele insecte). 3) (se foloseşte, prelung, pentru a imita sunetul produs de o sonerie etc.). /Onomat.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ŢÂR² ţâri m. 1) Peşte marin, de talie mică, cu corp lunguieţ, de culoare albastră, care se consumă sărat şi uscat. 2) fig. Persoană slabă, costelivă. /<ngr. tsíros

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ţîr (-ri), s.m. – Varietate de scrumbie sărată. – Mr. ţir. ngr. ταήρος (Tiktin; Gáldi 262), cf. tc. çiroz, bg. ciroz.

Trimis de blaurb, 16.03.2009. Sursa: DER



ţîr interj. – Imită scîrţîitul, ţiuitul. – var. ţîra (-ţîra), ţur. Creaţie expresivă, cf. sfîr, sl. cureti "a alerga", ngr. τσιρίζω "a piui", sp. chirriar, germ. zirpen. – Der. ţîr, s.n. (arcul capotei la birjă; daltă), cf. ţiu; ţîră (var. ţiră), s.f. (bucăţică, fărîmă, pic; Trans., fîşie, zdreanţă); ţîrfă, s.f. (Trans., nisip; Banat, argilă amestecată cu paie), cf. tîrlă după Diculescu, Elementele, 490, din gr. σύρφος); ţîrfoli, vb. (a dichisi), în Mold. (după Scriban, în legătură cu a picura, a prelinge; mag. corholni "a răzui"); ţîrîi (var. ţurui, ciurui, ţîrlîi), vb. (a cînta greierii; a cînta din vioară), care s-a explicat greşit prin sl. suriti (Miklosich, Slaw. Elem., 52), prin sb., cr. curiti "a fugi" (Cihac, II, 435), prin bg. cărkam (Conev 95); ţîrîit, s.m. (ţiuit; cu ţîrîita, picătură cu picătură); ţîrîitor, adj. (care ţiuie; s.m., obleţ, Alburnus lucidus); ţîrîitură, s.f. (ţîrîit); ţîrloi, s.m. (Trans., ciocîrlie; ţeavă, tub); ţîrc, interj. (imită ţîrîitul laptelui muls); ţîrcîi (var. ţîrcăi, Trans. ţîrcoti), vb. (a mulge; refl., a picura; refl., a fi zgîrcit; cu ţîrcîita, picătură cu picătură); ţîrcavă, adj. f. (se zice despre oile cu lînă puţină sau cu lînă scurtă); ţurloi (var. rară ţurlui), s.n. (ţeavă, tub; fluierul piciorului, tibia), cf. ţîrloi; ţurţur (var. ţu(r)ţur(e), ţuţuroi), s.m. (sloi mic şi subţire de gheaţă ascuţit la un capăt), formă reduplicată a interj. ţur (cf. Giuglea, Dacor., I, 250); ţurţura, vb. (a atîrna ca ţurţurii). Tîrcav, adj. (sterp, fără vegetaţie; oaie cu păr scurt; Olt., lepădat, eşuat, frustat) pare a fi var. a lui ţîrcav; caz în care rut. tyrkavyi, pe care Candrea îl propune ca etimon, trebuie să provină din rom.; der. tîrcăvi, vb. refl. (a da greş). – Din rom. provine mag. cire (Treml, Magyar Nyelv., XXVII, 323). cf. ţurcă.

Trimis de blaurb, 16.03.2009. Sursa: DER