- ţiglă
- ŢÍGLĂ1, ţigle, s.f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din scr. cigla.Trimis de valeriu, 07.05.2003. Sursa: DEX '98ŢÍGLĂ2, ţigle, s.f. (reg.) Vergea de lemn sau de metal ascuţită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige; frigare. – cf. germ. Z a c k e.Trimis de valeriu, 07.05.2003. Sursa: DEX '98ŢÍGLĂ s. (constr.) (reg.) oală.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeŢÍGLĂ s. v. frigare.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeţíglă (plăcuţă de argilă, frigare) s. f. (sil. -glă), g.-d. art. ţíglei; pl. ţígleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficŢÍGL//Ă ţiglăe f. Material de construcţie în formă de plăci, fabricat din argilă arsă sau din ciment, folosit pentru acoperit; oală. Acoperiş de ţiglă. [G.-D. ţiglei] /<sb. ciglaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXţíglă, ţígle, s.f. (pop.) 1. frigare de lemn sau de fier alcătuită dintr-un băţ ascuţit. 2. băţ despicat la un cap pentru prins raci.Trimis de blaurb, 22.03.2007. Sursa: DARţíglă (-le), s.f. – Placă de argilă, ceramică etc. pentru învelit casele. germ. Ziegel (Borcea 216; Tiktin) prin intermediul sb. cigla (Miklosich, Fremdw., 81; Cihac, II, 433; cf. REW 8618), pol. cegla, rut. tjaglij (Byhan 336). – Der. ţiglar, s.m. (persoană care face sau pune ţigla).Trimis de blaurb, 09.03.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.