- şănţui
- ŞĂNŢUÍ, şănţuiesc, vb. IV. 1. tranz. A săpa un şanţ; a înconjura (un loc) cu şanţ. 2. refl. A lua forma unui şanţ. ♦ tranz. şi refl. p. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreţi. – Şanţ + suf. -ui.Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98şănţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şănţuiésc, impref. 3 sg. şănţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şănţuiáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ŞĂNŢU//Í şănţuiiésc tranz. 1) (terenuri, suprafeţe etc.) A săpa făcând şanţuri. 2) A înconjura cu şanţ. 3) fig. rar (faţa, obrazul, pielea etc.) A face să se şănţuiască, să aibă riduri; a brăzda. /şanţ + suf. şănţuiuiTrimis de siveco, 25.02.2005. Sursa: NODEXA SE ŞĂNŢU//Í se şănţuiiéşte intranz. 1) A căpăta forma unui şanţ. 2) (faţa, pielea etc.) A căpăta riduri. /şanţ + suf. şănţuiuiTrimis de siveco, 25.02.2005. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.