şoim

ŞOIM, şoimi, s.m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, de mărime variată, agere şi puternice, cu ciocul scurt şi curbat şi având câte o crestătură în formă de dinte, care se hrănesc cu pradă vie, mai ales cu păsări (Falco). 2. Epitet pentru un bărbat curajos, viteaz, mândru, semeţ; şoiman (2). 3. (pop.) Cal sprinten, aprig; şoiman (3). 4. Copil preşcolar sau în primele clase de şcoală care făcea parte din organizaţia Şoimilor Patriei până în decembrie 1989. – Din magh. sólyom.

Trimis de LauraGellner, 01.05.2004. Sursa: DEX '98



ŞOIMUL CIOCÂRLÍILOR s. v. erete.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ŞOIMUL RÂNDUNÉLELOR s. v. erete.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



şoim s. m., pl. şoimi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ŞOIM şoimi m. 1) Pasăre sedentară răpitoare, de talie medie, cu cioc scurt şi încovoiat, cu gheare curbate şi ascuţite şi cu coadă lungă în formă de furcă, care se hrăneşte numai cu pradă vie. 2) fig. Bărbat viteaz şi semeţ. 3) fig. Cal sprinten şi aprig. /<ung. sólyom

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



şóim (-mi), s.m. – Pasăre răpitoare (Falco laniarius, f. peregrinus). Mag. sóly(o)m (Cihac, II, 528; Tiktin; Gáldi, Dict., 97). Nu este probabilă der. din per. šahin, cf. şah (Lokotsch 1764). – Der. şoiman, s.m. (şoim; viteaz); şoimană, s.f. (drăgaică, duh rău); şoimăni, vb. (a ciomăgi, a bate); şoimar, s.m. (crescător de şoimi, vînător cu ajutorul şoimilor); şoimesc, adj. (de şoim); şoimeşte, adv. (ca un şoim; rapid); şoimoaică (var. şoimoaie), s.f. (femela şoimului).

Trimis de blaurb, 02.01.2009. Sursa: DER