- înţesa
- ÎNŢESÁ, înţés, vb. I. tranz. A vârî, a băga într-un spaţiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ refl. fig. (Rar) A se înteţi. – cf. sl. č e s t ŭ "gros, des".Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX '98ÎNŢESÁ vb. a (se) împânzi, a (se) umple, (fig.) a (se) împăna. (Uliţele s-au înţesa de oameni.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeînţesá vb., ind. prez. 1 sg. înţés, 3 sg. şi pl. înţeásă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înţéseTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ÎNŢESÁ înţés tranz. 1) rar (obiecte) A vârî cu forţa într-un spaţiu restrâns (ca să încapă mai mult); a îndesa; a înghesui; a îmbulzi; a bâcşi. 2) (recipiente) A umple până la refuz. /<lat. intexareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXînţesá (înţés, înţesát), vb. – A umple, a ticsi, a îndesa. lat. incessare, "a invada, a pătrunde", intensiv de la incedĕre. Rezultatul normal, *incesa, a suferit o disimulaţie c..s › ţ..s, ca în cesală › ţesală; şi, apropiat astfel fonetic de ţese, a căpătat un sens confuz secundar de "a se amesteca", cf. DAR. Celelalte explicaţii nu sînt suficiente: din lat. *intensare (REW 8693; Ţicăloiu, ZRPh., XLI, 589); din lat. *intexare în loc de intexĕre (Puşcariu, Dacor., IV, 705; DAR), bazat pe sensul secundar menţionat, care nu ajunge pentru a explica semantismul, din lat. *insitiare (Giuglea, Dacor., II, 823); din lat. *insatiātus, printr-o metateză de la *însăţat (Pascu, Arch. rom., VIII, 556); de la *înţesta, bazat pe ţeastă "vîrf, culme" (Iordan, BF, II, 198).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.