- înviora
- ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. tranz. şi refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorţeală; a (se) dezmorţi, a reveni sau a face să-şi revină în simţiri; p. ext. a (se) însufleţi, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [pr.: -vi-o-] – et. nec.Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX '98A se înviora ≠ a se veşteziTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeÎNVIORÁ vb. 1. a (se) redresa, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) revigora, (reg.) a (se) învioşa, (fig.) a (se) remonta. (S-a mai înviora după criză.) 2. v. însufleţi. 3. a (se) împrospăta. (Florile din vază s-au înviora.) 4. v. aţâţa. 5. v. activa.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeînviorá vb. (sil. -vi-o-), ind. prez. 1 sg. învioréz, 3 sg. şi pl. învioreáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. înviorézeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ÎNVIOR//Á învioraéz tranz. A face să se învioreze. /<lat. invivulareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE ÎNVIOR//Á mă învioraéz intranz. 1) (despre fiinţe) A deveni (mai) vioi. 2) fig. (despre natură) A se trezi din nou la viaţă; a renaşte; a reînvia. /<lat. invivulareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXînviorá (învioréz, înviorát), vb. – A face mai vioi, a dezmorţi, a însufleţi. De la viu, prin intermediul unui pl. ipotetic *viuri, ca în paralelismul fumuri › înfumura, gînduri › îngîndura. Pentru prezenţa acestui pl. ipotetic, cf. cărturar, înfăşura, înhăinura. În general se admite ca etimon un lat. *invῑvŭlāre (Puşcariu, Conv., lit., XXXIX, 325; Drăganu, Dacor., II, 617; Puşcariu 903; DAR), ipoteză ce nu pare convingătoare. Puşcariu, Dacor., IV, 704 şi DAR sugerează de asemenea un lat. *invibrāre, tot inacceptabil. – Der. înviorător, adj. (care înviorează, răcoritor). cf. vioară, învioşa.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.