- întregăciune
- întregăciúne s.f. (înv.) întregime.Trimis de blaurb, 19.06.2006. Sursa: DAR
Dicționar Român. 2013.
întregăciune
Look at other dictionaries:
întreg — ÎNTRÉG, EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s a luat nimic. ♢ loc. adv. Pe de a ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafaţa. ♦ (mat.; substantivat, m.) Unitate nefracţionată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipseşte nimic … Dicționar Român
