înfărmare

înfărmá vb. I (reg., înv.) 1. a îmbrăca, a împodobi. 2. a pune mâna pe ceva; a apuca, a prinde.

Trimis de blaurb, 26.10.2008. Sursa: DAR



înfărmá (-m, -át), vb. – 1. (înv., rar) A îmbrăca, a împodobi. – 2. A apuca, a prinde. Origine incertă. Pare der. din lat. formāre, cf. făr(î)ma. Sensul originar ar fi, în acest caz, "a înfăşura", cf. sp. componer "a forma" şi "a împodobi, a înfrumuseţa"; însă cel de al doilea sens este mai puţin clar. După Capidan, Dacor., III, 758; Drăganu, Dacor., VII, 134; Giuglea, Dacor., X, 58; şi DAR, din lat. in-firmāre "a întări", cu evoluţie semantică la "a apuca strîns, a înhăţa", care pare mai puţin probabil. Cuvînt rar, se foloseşte numai în Banat. Dacă ipoteza noastră este corectă, este dublet al lui înforma, vb. (în Timoc, a îmbrăca, a împodobi); de la înforma, vb. (a forma, a constitui, a compune), cuvînt vechi, din sec. XVIII, din lat. informare, cu der. înv. informăluire, s.f. (informare); şi informa, vb., din fr. informer.

Trimis de blaurb, 26.10.2008. Sursa: DER