zăcător

ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj., s.f. I. adj. (înv.) Care zace, care stă culcat, întins (la pământ). II. s.f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul şi care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună şi se strivesc strugurii pentru a fi lăsaţi să fermenteze. 2. Vas mare de lemn căptuşit cu tablă subţire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peştele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care stă pe loc şi deasupra căreia se roteşte alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; stanişte, zăcătură (1). – Zăcea + suf. -ător.

Trimis de spall, 16.03.2002. Sursa: DEX '98



zăcătór adj. m., pl. zăcătóri; f. sg. şi pl. zăcătoáre

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic