borh

borh- – Rădăcină expresivă, care pare a imita ghiorţăitul sau zgomotul maţelor. Creaţie spontană, bazată pe aceeaşi consonanţă care a dat naştere gr. βορβορυγμός, cf. şi borţ. Numeroase der., care se dau în continuare, toate (cu excepţia lui burduf, reintegrat în literatură datorită constantului său uz pastoral), păstrează o nuanţă fam. şi chiar o anume vulgaritate: în pofida circulaţiei sale extinse, are o folosire destul de limitată în limba scrisă. cf. Iordan, BF, II,192. Der. borhăi, borfă(n)i, vb. (a chiorăi maţele; a-şi scoate maţele vitelor cu coarnele); borhăie (var. borheie, bîr(di)haie), s.f. pl. (intestine, maţe); borhan, s.n. (burtă, pîntece, stomac); borhan, s.n. (burtă, proeminenţă, protuberanţă); bu(r)d(ul)e(a), s.m. (burtos; poreclă pentru copiii graşi); bărdihan (var. bîrdihan, burdihan, etc.), s.n. (burtă, măruntaie); bîrdizan (var. burdizan), s.n. (băşică); burduhoaie, s.f. (butoi); burduhăni (var. bărdăhăni). vb. (a scoate maţele); borhot, s.n. (măruntaie; fruct fermentat, înainte sau după distilarea alcoolului), nume care se explică prin băşicile produse de fermentarea masei de fructe, şi care amintesc de ghiorăit; borhoti, vb. (a fermenta); bortilă, s.f. (Trans., borhot, fruct fermentat), care trebuie să fie reducere de la *borhotilă; burduf (var. burduş, burduj, bortuf, burtuc), s.n. (stomac, pîntece; peritoneu; băşică; uger; foale; cutia viorii; copil mic); burduhos, adj. (burtos); burduhănos, adj. (burtos); burduşi, vb. (a înţesa, a îngrămădi; a bate, a lovi; a se strica fructele; a se îndoi peretele), pentru al cărui semantism cf. bîcşi; burduşeală, s.f. (proeminenţă; bătaie, tăbăceală); burdui, vb. (struna viorii pentru "la"), probabil datorită materiei sale prime; butuş, s.n. (pîntece; uger); butuşi, vb. (a bate, a face zob). Nu ştim dacă trebuie adăugat aici bolbotină, s.f. (Trans., fructă necomestibilă), pe care Scriban îl derivă din bg. bŭlvotina "vomitare" , şi care pare a fi o var. de la cuvîntul menţionat *borhotilă. Se cuvine să adăugăm că pentru burduf s-au căutat adesea etimoane străine. După Cihac, II, 23, trebuie să punem în legătură acest cuvînt cu rus. brjucho "pîntece", brjuchan "burtos", pol. brzuch "pîntece", burdziuk "burduf"; însă explicaţia nu este suficientă în ce priveşte fonetismul, şi, pe de altă parte, termenii respectivi, par a proveni în parte din rom. Densusianu, GS, I, 349 (şi Rosetti, II, 82), pun în legătură burduf cu tăt. burdak "gras", azerbaidjan burduk "burduf". Pentru Diculescu, 176, este cuvînt germanic, legat de dan. bör "sînul mamei", şi de germ. med. de sus burt "naştere". Borhot este, pentru Scriban, un der. de la mag. bor 'vin". Pentru burdui, DAR propune un etimon *bordoneus, de tip imitativ. Din rom. par a proveni pol. b(u)rzuch, rut. burduch (Miklosich, Wander., 13), săs. burdû, mag. bürdó (Edelspacher 10).

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER