vântui

VÂNTUÍ, pers. 3 vântuieşte, vb. IV. 1. intranz. (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios. 2. tranz. (În superstiţii, subiectul fiind "vântul rău") A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. – Vânt + suf. -ui.

Trimis de bogdanrsb, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



vântuí vb., ind. prez. 3 sg. vântuiéşte, imperf. 3 sg. vântuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. vântuiáscă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A VâNTU//Í pers. 3 vântuiiéşte intranz. pop. (despre vânt) A sufla cu putere. /vânt + suf. vântuiui

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX