uz

UZ, uzuri, s.n. 1. Faptul sau posibilitatea de a folosi ceva; întrebuinţare, folosire; folosinţă. ♢ loc. vb. A face uz de... = a (se) folosi de... ♢ expr. Scos (sau ieşit) din uz = care nu (se) mai foloseşte. 2. spec. (jur.) Dreptul de a se folosi de un lucru care este proprietatea altuia. 3. Uzanţă, obicei. 4. (înv.) Comportare, manieră. – Din lat. usus, it. uso.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



UZ, úzuri, s.n. 5. (lingv.) Modalitate, consfinţită prin tradiţie, de folosire curentă a unităţilor de limbă în vorbire.

Trimis de tavi, 19.12.2004. Sursa: NODEX



UZ s. 1. v. folosinţă. 2. circulaţie. (Cuvinte ieşite din uz.) 3. v. datină. 4. v. cutumă. 5. v. uzanţă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



uz s. n., pl. úzuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



UZ uzuri n. 1) Aplicare în practică (pentru satisfacerea unor necesităţi); întrebuinţare; folosire. ♢ Scos (sau ieşit) din uz care nu mai poate fi folosit. A face uz a folosi. 2) v. UZANŢĂ. 3) lingv. Modalitate, consfinţită prin tradiţie, de folosire curentă a unităţilor de limbă în vorbire. 4) jur. Drept real care permite unei persoane de a se folosi de un lucru care aparţine altei persoane. /<lat. usus, it. uso

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



UZ s.n. 1. Folosire, întrebuinţare; folosinţă. ♦ (jur.) Dreptul de a se folosi de un lucru care este şi rămâne proprietatea altuia. 2. Uzanţă, datină, obicei, cutumă. [< lat. usus, cf. fr. us, it. uso].

Trimis de LauraGellner, 24.06.2007. Sursa: DN



UZ s. n. 1. folosire, întrebuinţare. 2. uzanţă. 3. (jur.) dreptul de a se folosi de un lucru care este şi rămâne proprietatea altuia. (< lat. usus, it. uso)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN