urzică

URZÍCĂ, urzici, s.f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina şi frunzele acoperite cu peri urticanţi, folosite în industria textilă, în medicină şi în alimentaţie (Urtica); plantă din acest gen. ♢ Compus: urzică-moartă = plantă erbacee medicinală cu flori roşii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Ţesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecţionează saci. 3. Compus: (zool.) urzică-de-mare = nume dat mai multor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. – lat. urdica (= urtica).

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



URZÍCĂ s. (bot.) urzică chinezească (Bochmeria nivea) = ramie; urzică mică (Urtica urens) = (reg.) oieşea, urzicea, urzică crăiască, urzică iute; urzică moartă = a) (Lamium purpureum) sugel, (reg.) ţigancă; b) (Lamium album) sugel alb, (reg.) fata-mâţei, urzică albă, urzică creaţă.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



URZICĂ CRĂIÁSCĂ s. v. urzică mică.

Trimis de siveco, 20.11.2007. Sursa: Sinonime



urzícă s. f., g.-d. art. urzícii; pl. urzíci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



urzícă-moártă s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



URZÍ//CĂ urzicăci f. 1) Plantă cu tulpina erectă, având frunze opuse, inegal dinţate, acoperite (ca şi tulpina) de peri urticanţi, folosită în industria textilă, în medicină şi ca aliment. ♢ urzică-moartă plantă erbacee asemănătoare cu urzica, dar cu peri neurticanţi şi cu flori albe sau roşii-purpurii. 2) Ţesătură pentru saci, confecţionată din fibrele unei astfel de plante. [G.-D. urzicii] /<lat. urdica

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



urzićă (-ci), s.f. – Plantă din familia urticaceelor (Urtica dioica, U. urens). – Mr. urdzîca, megl. urzică, istr. urzikę. lat. urtῑca (Puşcariu 1840; REW 9090), cf. it. ortica, prov., cat., sp., port. ortiga, fr. ortie. Trecerea lui ti › zi este anormală, totuşi cf. abruz. ardica, sicil. firdica, arag. jordiga, (x)ordiga ‹ lat. *urdica, care s-a vrut să se explice printr-o contaminare cu gr. ἀδίϰη "urzică" (Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 145; cf. Meyer, alb. St., IV, 114), sau, mai puţin probabil, cu ardere (Meyer-Lübke, Archiv., CLXVI, 59; cf. împotrivă Corominas, III, 583). – Der. urzica, vb. (a bate cu urzica); urzicar, s.n. (loc de urzici; s.m., fluture, Vannesa urticae); urzicea, s.f. (varietate, de urzică, Urtica urens); urzicuţă, s.f. (verbină). Urzicariu, s.n. (Trans., cearşaf) nu pare clar. – Der. neol. urticarie, s.f., din fr. urticaire.

Trimis de blaurb, 22.04.2009. Sursa: DER