urma

URMÁ, urmez, vb. I. 1. tranz. şi intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoţi. ♦ tranz. A fi alături de cineva (într-o acţiune). 2. tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ tranz. şi intranz. A respecta o anumită indicaţie primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma. 3. tranz. şi intranz. A frecventa o formă de învăţământ. 4. tranz. şi intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ intranz. A-şi avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. tranz. şi intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



A urma ≠ a preceda

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



URMÁ vb. 1. (înv.) a sledi. (L-au urma cu toţii.) 2. v. însoţi. 3. v. perinda. 4. v. continua. 5. v. trebui. 6. a se înşira, a se înşirui, a se perinda, a se rândui, a se succeda. (Zilele urma unele după altele.) 7. a-i succeda. (I-a urma în funcţie.) 8. v. studia. 9. v. frecventa. 10. v. rezulta. 11. v. decurge. 12. v. conforma. 13. v. respecta.

Trimis de siveco, 12.11.2007. Sursa: Sinonime



în úrma loc. prep,

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



urmá vb., ind. prez. 1 sg. urméz, 3 sg. şi pl. urmeáză

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A URM//Á urmaéz 1. tranz. 1) şi fig. (fiinţe) A însoţi mergând în urmă. 2) (indici ai direcţiei) A ţine fără abatere. urma drumul. 3) (indicaţii, recomandări, sfaturi) A respecta, având ca orientare. 4) (în îmbinări cu substantive care indică un domeniu sau o formă de învăţământ) A frecventa făcând studii. urma cursuri de filologie. 5) (acţiuni începute mai înainte) A desfăşura în continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propoziţii completive) A decurge în mod firesc; a reieşi; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propoziţii subiective) A impune ca ceva necesar (rezultând din anumite premise). urmaează să susţină examenele. 8) A succeda, luând locul. L-a urmaat în postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urmă (după cineva sau după ceva). urma după trăsură. 2) (construit cu dativul) A succeda într-o funcţie (cuiva). A-i urma unui şef de secţie. 3) A succeda în timp sau în spaţiu. După sâmbătă urmaează duminică. ♢ Va urma formulă care se scrie la sfârşitul unui fragment dintr-un text pentru a indica că va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligaţia; a trebui. urmaează să plece. /Din urmă

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX