- ului
- ULUÍ, uluiesc, vb. IV. tranz. A stârni, a provoca o mare (şi neaşteptată) mirare, admiraţie, emoţie; a uimi, a surprinde. ♦ tranz. şi refl. (înv.) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – cf. rus. u l o v i t ' " a prinde, a surprinde".Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98ULUÍ vb. 1. v. uimi. 2. a uimi, (fig.) a speria. (M-a uluit cu inteligenţa lui.) 3. a năuci, a stupefia, a uimi. (Vestea aflată l-a uluit.) 4. v. minuna.Trimis de siveco, 22.09.2007. Sursa: SinonimeULUÍ vb. v. ameţi, buimăci, dărăpăna, dărâma, fâstâci, intimida, încurca, nărui, năuci, prăbuşi, prăvăli, risipi, surpa, zăpăci.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeuluí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. uluiésc, imperf. 3 sg. uluiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. uluiáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ULU//Í uluiiésc tranz, A face să se uluiască; a buimăci, a zăpăci. /cf. rus. ulovit'Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE ULU//Í mă uluiiésc intranz. 1) (despre persoane) A deveni buimac; a nu mai şti de sine; a se pierde; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci. 2) A fi puternic impresionat (de ceva neprevăzut); a se uimi peste măsură. /cf. rus. ulovit'Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXuluí (-iésc, -ít), vb. – A uimi, a zăpăci. Origine necunoscută. S-a vrut să se explice prin mag. hulani "a cădea" (Drăganu, Dacor., VI, 303); prin mag. vallani "a investiga" (Gáldi, Dict., 167); sau prin sb. uloviti "a prinde vînatul" (Scriban); dar aceste explicaţii nu par suficiente. – Der. uluială, s.f. (zăpăceală); uluitor, s.f. (uimitor, care uluieşte).Trimis de blaurb, 15.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.