- tăbăcitor
- TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ţine argăseala. – Tăbăci + suf. -tor.Trimis de pan111, 13.09.2007. Sursa: DEX '98TĂBĂCITÓR adj. argăsitor. (Substanţe tăbăcitoroare.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimetăbăcitór adj. m., pl. tăbăcitóri; f. sg. şi pl. tăbăcitoáreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografictăbăcitór s. n., pl. tăbăcitoáreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficTĂBĂCIT//ÓR1 tăbăcitoroáre (tăbăcitoróri, tăbăcitoroáre) (despre substanţe) Care are proprietatea de a tăbăci pieile. /a tăbăci + suf. tăbăcitortorTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXTĂBĂCIT//ÓR2 tăbăcitoroáre n. pop. Butoi pentru păstrarea dubelii. /a tăbăci + suf. tăbăcitortorTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.