- tronc
- TRONC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o ciocănire, de o cădere, de trântirea unui lucru etc. ♢ expr. A-i cădea cuiva (cu) tronc (la inimă) = a-i deveni cuiva drag dintr-o dată; a îndrăgi (pe neaşteptate). ♦ Exclamaţie care exprimă surpriza în faţa unui lucru neaşteptat sau a unei situaţii neprevăzute. ♢ expr. (fam.) Tronc, Marghioalo, se spune când cineva face sau spune ceva nepotrivit cu situaţia în care se găseşte. – Onomatopee.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98TRONC interj. zdup! (tronc! cu sticla de pământ.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimetronc interj.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficTRONC interj. 1) (se foloseşte pentru a exprima zgomotul produs de căderea sau de ciocnirea bruscă a unor obiecte, lucruri). 2) (se foloseşte pentru a exprima surpriza sau uimirea): A-i cădea cuiva (cu) tronc (la inimă) a-i deveni cuiva drag pe neaşteptate, dintr-o dată. /Onomat.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXTRONC s. n. (anat.) 1. corpul uman sau animal considerat fără cap şi membre; trunchi. 2. nume dat unor vase şi nervi care, după un scurt traiect, se divid în ramuri terminale. (< fr. tronc, lat. truncus)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNtronc interj. – Exprimă surpriza şi mirarea. Creaţie expresivă, cf. bo(n)c, tranc, trosc. – Der. troncan, s.m. (băiat robust); troncăni, vb. (a trăncăni, a flecări), cf. trăncăni; troncănit, s.n. (pălăvrăgeală); troncăt (var. troncot), s.n. (huruit). cf. hodoronc-tronc.Trimis de blaurb, 04.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.