- troiţă
- TRÓIŢĂ, troiţe, s.f. Cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripţii şi uneori încadrată de o mică construcţie), aşezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment. ♦ Icoană, formată din trei părţi, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca nişte obloane, de cea din mijloc; triptic. [acc. şi: troíţă. – pr.: tro-i-] – Din sl. troica.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98TRÓIŢĂ s. cruce, (Transilv. şi Ban.) rugă. (O troiţă la margine de drum.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeTRÓIŢĂ s. v. sfânta treime, triadă, trinitate, trio.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimetróiţă s. f. (sil. tro-i-), g.-d. art. tróiţei; pl. tróiţeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficTRÓIŢ//Ă troiţăe f. 1) Cruce mare (de lemn sau piatră) ornamentată cu picturi sau sculpturi pe teme religioase, instalată la fântâni, la răspântii etc. 2) Icoană care reprezintă cele trei feţe ale divinităţii (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh). 3) fig. Reunire de trei persoane sau de trei lucruri care constituie o unitate; trinitate. [G.-D. troiţei; Sil. tro-i-] /<sl. troicăTrimis de siveco, 26.01.2009. Sursa: NODEXtróiţă (-ţe), s.f. – 1. Treime. – 2. Triptic. – 3. Crucifix, rugă. sl. (rus.) troica (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 423). – Der. troicinic, adj. (se zice despre imnurile liturgice care slăvesc Sfînta Treime), din sl. troičῑnŭ (Tiktin).Trimis de blaurb, 03.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.