- toci
- TOCI2 s.n. Numele unui joc de cărţi. ♦ Cuvânt care marchează o greşeală în acest joc. – et. nec.Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98TOCÍ1, tocesc, vb.IV. 1. tranz. şi refl. A face sau a deveni mai puţin ascuţit, mai puţin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin întrebuinţare, prin frecare, prin lovire etc. ♦ tranz. fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. tranz. A ascuţi un obiect la tocilă. 3. tranz. fig. A-şi însuşi mecanic lecţiile, învăţându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învăţarea unei lecţii, unei materii etc. – Din sl. točiti.Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98A (se) toci ≠ a (se) ascuţiTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeTOCÍ vb. 1. a se ştirbi. (Cuţitul s-a toci.) 2. a (se) scâlcia. (I s-au toci tocurile.) 3. a (se) roade, a (se) uza. (Covorul s-a toci.) 4. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) ponosi, a (se) roade, a (se) strica, a (se) uza. (Hainele i s-au toci de tot.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeTOCÍ vb. v. ascuţi, bucheri.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimetocí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tocésc, imperf. 3 sg. toceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. toceáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografictoci s. n.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA TOC//Í tociésc tranz. 1) (unelte metalice de tăiat) A ascuţi cu tocila. 2) A face să se tocească. 3) fig. (răbdarea, puterile etc.) A face să slăbească. 4) fam. (lecţii) A învăţa mecanic, citind de multe ori; a bucheri. /<sl. tocitiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE TOC//Í se tociéşte intranz. 1) (mai ales despre unelte metalice de tăiat) A deveni mai puţin ascuţit prin întrebuinţare îndelungată sau neglijenţă; a se tâmpi. 2) (despre obiecte) A se roade prin întrebuinţare îndelungată sau lovire. /<sl. tocitiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXtocí (-césc, -ít), vb. – 1. A strica vîrful, a îngroşa tăişul. – 2. A strica, a uza. – 3. A învăţa foarte mult, a învăţa mecanic. – Megl. tuţǫs, tuţiri "a ascuţi". sb. točiti "a ascuţi", bg. točam, rus. točitĭ "a ascuţi" (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 66; Bogaci), din sl. točiti "a da tîrcoale". sl. trebuie să fi însemnat şi "a face să funcţioneze tocila de mînă sau de picior"; şi de aici separarea sensului din rom. şi din limbile slave, căci tocila strică în acelaşi timp cantul şi ascute tăişul. bg. şi rus. au ambele sensuri. Ultimul sens, care aparţine arg. şcolar, presupune un sens intermediar de "a pisa". – Der. tocilă, s.f. (maşină de ascuţit; elev conştiincios şi pisălog; arg., bicicletă), din sl. (bg., rus.) točilo; tocilar, s.m. (ascuţitor; elev care învaţă mult); tocitoare, s.f. (ciubăr, putină), din acelaşi sl. točiti cu sensul de "a stoarce", cf. pritoci.Trimis de blaurb, 23.03.2009. Sursa: DERtóci s.m. – Un anumit joc de cărţi. rus. točĭ vū točĭ "la fel".Trimis de blaurb, 23.03.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.