tinde

TÍNDE, tind, vb. III. intranz. 1. A-şi îndrepta năzuinţele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câştigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendinţa să..., a evolua într-o anumită direcţie şi de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde).

Trimis de RACAI, 03.01.2006. Sursa: DEX '98



TÍNDE vb. v. aspira.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



TÍNDE vb. v. circula, culca, da, extinde, împrăştia, încredinţa, înmâna, întinde, lăţi, lungi, preda, propaga, răspândi, remite, transmite, trânti.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



tínde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tíndă; ger. tinzând; part. tins

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A TÍNDE tind intranz. A-şi orienta activitatea (spre atingerea unui scop), fiind stăpânit de o dorinţă puternică; a năzui; a aspira; a ţinti. /<lat. tendere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



tínde (-dm -ns), vb. – 1. A întinde, a extinde. – 2. A năzui, a aspira. – Mr. tindu, timsu, tes. tindire, megl. tind, tins, tindiri. lat. tĕndĕre (Puşcariu 1735; REW 8640), cf. it. tendere, prov., fr. tendre, sp., port. tender; sensul al doilea a fost luat din franceză. – Der. întinde, vb. ( a trage în lungime, a extinde; a etira, a lungi; a destinde, a lărgi, a desface, a dezdoi; a arma, a dispune, a aşeza; a încorda arcul, a înţepeni; refl., a se mări în lungime, a pune caii la goană; refl., a se desfăşura, a se dezvolta; refl., a pretinde prea mult, a depăşi limitele; refl., a deveni vîscos un lichid prin alterare), cu pref. în-, sau direct din lat. intĕndĕre (DAR; Rosetti, I, 173), care s-a dezvoltat în alte idiomuri romanice cu sensul special de "a înţelege, a auzi"; întins adv. (direct, fără ocolişuri); (în)tinzător, adj. (care se întinde; s.n., tindeche la războiul de ţesut); (în)tinzătoare, s.f. (lambă, lanţ sau funie care leagă crucea proţapului cu capetele osiei la car); întindere, s.f. (extensie, desfăşurare, tensiune, încordare, suprafaţă); întinsoare, s.f. (tensiune, încordare; scurtătură); întinsură, s.f. (extensiune); întinzătură, s.f. (extensiune); întinzime, s.f. (extensiune), cuvînt înv.; destinde, vb. (a relaxa, a diminua încordarea). – Der. neol. extinde, vb., după fr. étendre; pretinde, vb., după fr. prétendre; pretenţi(un)e, s.f., din fr. prétention; pretenţios, adj., din fr. prétentieux; pretendent, s.m., din fr. prétendant.

Trimis de blaurb, 13.03.2009. Sursa: DER