timp

TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s.n., (IV, înv. şi II) timpi, s.m. I. s.n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. s.n. şi (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfăşurării unei acţiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ♢ loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ♢ loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În acelaşi timp = simultan; de asemenea. ♢ expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (şi aşteptat). ♦ (înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ♢ expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. s.n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. s.m. şi (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mişcări, ale unei operaţii, ale unui fenomen, ale unei acţiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei maşini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. v. s.n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referinţă şi momentul în care se petrece acţiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – lat. tempus, -oris.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



TIMP s. 1. vreme. (timpul trece pe nesimţite.) 2. v. perioadă. 3. v. răstimp. 4. v. ani. 5. v. curs. 6. v. durată. 7. răstimp, (Transilv.) scopot. (În acest timp, el era plecat la cumpărături.) 8. (fiz.) timp de înjumătăţire = perioadă de înjumătăţire. 9. v. sezon. 10. v. vreme. 11. v. moment. 12. v. dată. 13. v. răgaz. 14. v. vremuri. 15. (tehn.) fază. (Motor cu 4 timp.) 16. (muz.) bătaie. (La primul timp ...) 17. (met.) vreme, (reg.) veac. (timp frumos.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



TIMP s. v. anotimp, cadenţă, etate, măsură, ritm, ritmică, rodul-pământului, sezon, tact, vârstă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



în tímp ce loc. conjcţ.

Trimis de siveco, 11.04.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



timp (fază a unei mişcări, a ritmului) s. m., pl. timpi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



timp (formă de existenţă a materiei, stare a atmosferei) s. n.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



timp (interval, categorie gramaticală) s. n., pl. tímpuri

Trimis de siveco, 12.02.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



TIMP¹ timpuri n. 1) filoz. Categorie filozofică care desemnează durata, succesiunea şi simultaneitatea proceselor. 2) Interval dintre două momente măsurat în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere. 3) Perioadă cât durează ceva; durată; vreme. ♢ Câtva timp o perioadă scurtă. Tot timpul mereu; întruna. Cu timpul cu încetul; treptat. În acelaşi timp concomitent; simultan. 4) pop. Moment oportun; împrejurare potrivită pentru o acţiune; prilej; ocazie. La timp. ♢ (Toate) la timpul lor (toate) la momentul potrivit. 5) Perioadă determinată istoric; epocă. ♢ Pe timpuri demult; cândva. 6) Stare meteorologică într-o perioadă dată (într-o anumită regiune); vreme. timp ploios. 7) lingv. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă momentul în care are loc acţiunea. /<lat. tempus, timporis

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TIMP² timpi m. 1) Fiecare dintre fazele unei mişcări, ale unei acţiuni. ♢ În doi timpi şi trei mişcări foarte repede. 2) muz. Fiecare dintre părţile egale ca durată care alcătuiesc o măsură; bătaie. 3) Fiecare dintre fazele ciclului unui motor. Motor în patru timpi. /<lat. tempus, timporis

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



timp (-puri), s.n. – Vreme. – Megl. timp. lat. tempŭs (Puşcariu 1729; REW 8634), cf. it., port. tempo, prov., fr., cat. temps, sp. tiempo. – Der. timpuriu, adj. (prematur), mr. timburiu, probabil, din pl. timpuri, ca fumuriu de la fum (după Densusianu, Hlr., 163; Puşcariu 1732 şi REW 8632, de la un lat. temporῑvus, cf. mil. temporiv, ven. gen. temporivo); (i)estimp, adv. (anul acesta); pretimpuriu, adj. (prematur). Der. neol. (din fr.) temporal, adj.; temporar, adj.; temporiza, vb.; contemporan, adj.; contratimp, s.n.; extemporal, adj. – cf. răstimp.

Trimis de blaurb, 11.03.2009. Sursa: DER