- tiflă
- TÍFLĂ, tifle, s.f. Gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de vârful nasului şi cu celelalte degete desfăcute şi agitate; bleandă2. ♢ expr. A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tiflă = a) a face gestul descris mai sus; b) a dispreţui, a desconsidera, a sfida; a renunţa cu dispreţ la ceva. – Din ngr. tifla.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98TÍFLĂ s. (Mold.) bleandă, flişcă. (A-i da o tiflă.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimetíflă s. f. (sil. -flă), g.-d. art. tíflei; pl. tífleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficTÍFL//Ă tiflăe f. Gest batjocoritor la adresa cuiva făcut prin apropierea degetului mare de vârful nasului şi prin mişcarea celorlalte desfăcute. ♢ A da cuiva cu tiflăa a) a arăta cuiva acest gest; b) a desconsidera pe cineva. [Sil. ti-flă] /<ngr. tíflaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXtíflă (-le), s.f. – 1. Gest batjocoritor constînd din apropierea degetului mare de vîrful nasului mişcînd în acest timp celelalte degete. – 2. (înv.) Noroc, belşug, prosperitate. ngr. τύφλα, cu primul sens (Roesler 577; Cihac, II, 706; Tiktin; Pascu, II, 56; Candrea; Gáldi 261). Sensul al doilea se explică prin semnificaţia ngr. "orbire, halucinaţie".Trimis de blaurb, 09.03.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.